3 / 4

Cristian Agalopol, presedinte Depozitarul Central: Trebuie sa redesenam arhitectura pietei de capital

Lipsa lichiditatii din piata de capital romaneasca si valoarea tranzactiilor mult sub nivelul pe care piata il asteapta isi pun amprenta pe bugetele participantilor si ale institutiilor din piata de capital, in special din grupul BVB, a constatat Cristian Agalopol, presedinte al Depozitarului Central. Astfel, 2013 va fi un an al proiectelor mari, cu resurse importante si cu multe provocari pentru toti participantii, dar mai ales pentru grupul BVB.

“Pentru a finaliza aceste proeicte in timp util este necesar ca toti participantii si toate institutiile din piata de capital sa inteleaga nu numai ca trebuie facute eforturi colective si sacrificii, dar si faptul ca trebuie eliminate ambitiile individuale pentru a lucra concertat spre a duce la bun sfarsit aceste proiecte vitale pentru supravietuirea noastra ca piata. Ceea ce cred ca ne-a lipsit noua ca piata, pentru a ne putea dezvolta intr-un ritm cu bursele din regiune, nu a fost lipsa unor strategii, ci mai degraba disciplina individuala si colectiva pentru a putea implementa aceste strategii. Am convingerea insa ca atat Consiliul de Administratie al BVB, cat si cel al Depozitarului Central vor intelege importanta acestor proiecte pentru a le putea aduce in timp util la cunostinta participantilor la piata si vor depune eforturi colective in vederea alocarii resurselor necesare finalizarii acestora”, considera Agalopol.

In opinia sa, o alta amenintare pentru piata de capital este ritmul accelerat de crestere al competitiei burselor din Europa Centrala si de Est pentru a capta cat mai mult din volumul de tranzactionare al investitorilor institutionali in aceasta regiune.

Citeste aici cum vede Agalopol anul 2013 pentru piata de capital.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri