2 / 4

Alin Brendea, PT: Tocmai acest moment dificil face initiativa interesanta

Directorul de operatiuni al firmei de brokeraj Prime Transaction, Alin Brendea, sustine ca initiativa Autoritatii Nationale poate fi considerata buna.

“Se poate dovedi o initiativa inspirata, tinand cont ca multe pachete de actiuni detinute de AVAS s-ar putea dovedi greu vandabile in actuala conjunctura de piata. Agregarea acestora ar putea oferi un argument in plus pentru investitori prin prisma unor riscuri mai mici datorate diversificarii”, a declarat Brendea, pentru Wall-Street.

El este de parere ca tocmai momentul dificil pe care il traversam in prezent face interesanta aceasta idee.

“S-ar putea ca momentul sa se dovedeasca favorabil raportandu-ne la posibilitatile actuale pe care le are statul in a lichidiza detinerile in diverse societati”, a continuat el.

In opinia sa, acest potential SIF 6 ar fi unul din emitentii pe care orice investitor i-ar avea in vedere in exercitiul crearii unui portofoliu de valori mobiliare romanesti.

Brendea ne-a explicat ca efectele sale pe piata ar putea fi totusi limitate, tinand cont de perioada actuala, putand fi amplificate de cateva schimbari de reglementare a acestor entitati.

“Cu siguranta, investitorii ar manifesta un interes apriori pentru un astfel de emitent. Efectele sale ar putea fi potentate de o eventuala modificare a modului de functionare a tuturor SIF bazat pe noua aparitie, care ar trebui sa aiba la baza si un act normativ de reglementare, ale carui precizari ar putea fi extinse, in anumite conditii, si catre celelalte SIF”, a conchis Alin Brendea.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri