4 / 5

Variabilele nefavorabile luate in calcul, de managerii companiilor

Finalul anului 2008 a fost unul imprevizibil pentru multe companii listate, acest lucru accentuand gradul de nerealizare a indicatorilor de profit pentru ultima parte a anului.

“Tind sa cred ca in estimarile facute pentru 2009, managerii companiilor listate au luat in calcul mult mai multe variabile nefavorabile care ar putea contribui la evolutia negativa a activitatii societatilor in cauza si asta pentru ca, mai ales companiile cu un istoric bun al indeplinirii BVC, prefera sa publice bugete mai rezervate si sa le depaseasca, chiar si in conditii neprielnice ale activitatii”, declara Andreea Gheorghe.

Paul Brendea afirma ca atat bugetele realizate de companii, cat si modelele de proiectii utilizate de analisti au la baza un set de parametri, cum ar fi rata inflatiei, cursurile valutare, dinamica PIB-ului, randamentul la maturitate al titlurilor de stat, care, din pacate, sunt intr-o zona de volatilitate mare, ceea ce face putin relevante aceste predictii.

“Poate parea un paradox faptul ca, in mintea investitorului autohton, raportarea de catre Intel Corporation a unui profit trimestial peste asteptari are un impact mai mare decat profitul bun raportat de SIF Oltenia pe primul trimestru, cu 50% mai mare decat profiturile cumulate ale celorlalte 4 SIF-uri. Dar nu cred ca este un paradox, in conditiile in care miscarile de pe pietele internationale influenteaza mai mult bursa de la noi decat factorii interni, iar aceste piete internationale inca reactioneaza rapid si puternic la rezultatele financiare ale companiilor”, conchide specialistul Prime Transaction.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri