2 / 4

Cum se vad fondurile romanesti din EFAMA

In 2008 am asistat la o iesire de capital din fondurile din Europa de 376 miliarde euro, in timp ce la finalul 2009 fondurile inregistrasera intrari nete de capital de 175 miliarde euro, cele mai importante fiind in fondurile de actiuni, obligatiuni si mixte, a explicat Peter de Proft (foto), directorul general al European Fund and Asset Management, prezent la conferinta de presa organizata de Asociatia Administratorilor de Fonduri (AAF).

Pe de alta parte, la nivel european s-a observat o migrare a investitorilor dinspre depozitele bancare spre fondurile de investitii, in special catre cele cu capitalul protejat sau garantat.

In ce priveste adoptarea acestei reglementari de fondurile romanesti, crede ca noua clasificare va face aceasta industrie mai atractiva si va creste gradul de incredere a investitorilor.

“Este important ca investitorii sa poata investi la fel in intreaga Uniune Europeana. Dintre scopurile pe care ni le-am propus, transparenta, independenta si protectia investitorilor, ultima este cea mai importanta pentru noi”, a mai declarat directorul EFAMA.

Despre piata romaneasca, oficialul spune ca are potential, mai ales in conditiile prezentei unor administratori de talie internationala, precum Erste Asset Management, Raiffeisen Asset Management sau BRD SocGen.

“Romania este inca o piata mica, dar cu mult potential, mai ales ca inca de anul trecut am vazut mult dinamism. In ultimele zile am discutat cu mai multi oameni cheie din institutiile implicate in industria locala de asset management si mi-am dat seama ca piata romaneasca are mult potential si toate aceste masuri implementate vor ajuta la maturizarea pietei pe termen lung”, a declarat Peter de Proft, pentru Wall-Street.

Privind reglementarile pe plan european, seful EFAMA a mai spus ca se lucreaza la noi norme pentru a readuce increderea investitorilor in acest sistem.

“Investitorii si-au vazut portofoliile si piata de actiuni prabusindu-se, iar acum este nevoie sa fie recastigata increderea in aceasta piata. De asemenea, este important sa implementam masuri de control al riscurilor si al lichiditatii pentru activele in care fondurile investesc”, a conchis Peter de Proft.


Inapoi la articol

Setari Cookie-uri