2 / 4

Atentia spre pietele externe

Investitorii locali au asteptat un semnal din partea pietelor de capital externe, acestea consemnand evolutii nehotarate pana la finalul saptamanii. Vineri au fost publicate rezultatele financiare pe trimestrul al II—lea 2010 pentru cateva companii benchmark pentru bursa americana.

“Semnalul transmis pietelor vineri de raportari nu a fost unul pozitiv, atat performantele financiare, cat si raportarile macro aratand ca revenirea economica din SUA tinde sa incetineasca. Dupa aproape doua saptamani de crestere, indicii americani au debutat vineri pe scadere, situatie indusa de modul in care au fost primite raportarile de pietele de actiuni”, au explicat analistii Intercapital.

Practic, odata cu inceperea sezonului de rezultate financiare, atentia investitorilor a trecut spre aceasta zona.

“Evolutia companiilor in trimestrul al doilea a fost in general mai buna decat asteptarile analistilor. Din cele 23 de companii din S&P500 care au anuntat rezultate financiare in aceasta saptamana doar trei au raportat sub asteptari, restul au egalat sau au depasit asteptarile analistilor. A fost o saptamana in general pozitiva pentru pietele de capital, indicii majori recuperand mare parte din pierderile suferite in cea de-a doua jumatate a lunii iunie”, scriu analistii Prime Transaction, in raportul saptamanal.

Conform calculelor acestora, 13% din raportarile de pana acum au fost sub asteptari, 4,3 procente conform asteptarilor si 82,7% peste asteptari.

“Desi rezultatele financiare ale ultimului trimestru au fost in general pozitive, foarte putine companii au oferit previziuni in ceea ce priveste asteptarile lor vizavi de evolutia lor in trimestrul urmator”, sustin analistii Prime.

Ei se asteapta ca in saptamana urmatoare sa avem mai multe astfel de date datorita numarului mare de companii ce vor anunta rezultate.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri