2 / 5

Schimbarea mentalitatii - misiune posibila?

Daca aceste probleme de ordin tehnic si functional sunt rezolvabile, un aspect important ce stopeaza dezvoltarea pietei de capital este mentalitatea gresita, ce predomina in special in zona celor care reglementeaza bursa, cu implicatii politice, economice sau de stat.

Aceasta mentalitate ignora importanta bursei, nu ii acorda rolul pe care il merita intr-o tara civilizata. Avem probleme majore in a intelege cum functioneaza bursa si cata vreme mediul politic o va trata ca pe o veriga slaba in lantul financiar, aceasta nu va putea cunoaste un avant puternic”, afirma brokerul.

Pe langa tot amanatele listari de stat, modificarile dese ale fiscalitatii influenteaza foarte mult piata, investitorii strategici preferand sa stea de parte de o tara cu modificari frecvente ale taxelor si impozitelor.

Daca piata de capital a putut fi scuzata pana acum datorita emergentei, de acum inainte nu mai poate ramane prada acestei explicatii. In acest stil, o sa ajungem la sfarsitul cursei in scurt timp”.

Chisu este increzator ca mentalitatea se va schimba, insa in acest proces cea mai grea misiune o are noua conducere a Bursei, careia ii acorda incredere, prin prisma faptului ca s-a dovedit activa.

Din pacate insa, exista oameni care nu au foarte multe cunostinte despre piata de capital, dar care iau decizii importante pentru piata, sub protectia unor afirmatii naive. Un exemplu este amanarea cresterii free-float-ului Petrom, pe motiv ca preturile de acum sunt mici.

“Vremurile sunt tulburi, orizonturile sunt greu de descifrat si nu poti decat sa intuiesti, pe baza multor variabile. Certitudine in prognoze nu exista si sunt de parere ca in vremurile actuale, trebuie gasite solutii actuale. Daca este nevoie de finantare, atunci ea trebuie facuta la preturile din prezent”, a mai spus Chisu.

Brokerul crede ca atunci cand statul va lista procente din companiile importante, cand va dezgheta piata de capital prin reglementari care sa o ajute si cand personajele politice vor demonstra ca bursa este un corespondent al interesului statului in piata financiara, atunci acest exemplu va reverbera si in mediul privat.

Pana atunci, toate discutiile despre probleme si solutii se rezuma la o afirmatie: “Cand bursa va fi vazuta de investitor ca o investitie si de antreprenor ca o forma de finantare, rolul sau va fi pe deplin inteles”,

In prezent, majoritatea investitorilor vad doar latura speculativa a bursei, in timp ce antreprenorii au tendinta de a isi delista compania, necunoscand toate drepturile si beneficiile unei listari.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri