3 / 4

Care vor fi actiunile - vedeta pe bursa?

La acest moment, sunt mai greu de anticipat actiunile “vedeta”, pe un interval asa scurt. Insa cresterea productiei industriale de anul trecut da sperante ca si economia isi va reveni in 2011. “De regula, in perioadele de inflexiune (de revenire pe crestere a economiei), actiunile ciclice tind sa evolueze mai bine decat piata. Companiile ce produc accesorii auto, care de altfel au avut un parcurs foarte bun si in 2010 avansand in medie cu 37%, s-ar incadra in aceasta categorie. Cateva exemple ar fi: Uamt, Altur, Compa si Mefin. Pe termen mai lung, mizez in continuare pe sectorul farmaceutic”, a explicat Dragos Darabut (foto).

Pe de alta parte, este destul de probabil ca Petrom, Transgaz, poate chiar si Transelectrica sa ramana printre preferatele investitorilor, acestea fiind recunoscute ca actiuni “de refugiu”.

Insa, dupa listarea din prima parte a anului, tranzactiile cu actiunile Fondului Proprietatea vor eclipsa pentru o perioada SIF-urile sau alte titluri mai lichide.

“De asemenea, o parte din dezinvestitii in Fondul Proprietatea s-ar putea intoarce in piata, contribuind la impulsionarea altor companii. SIF-urile ar putea trece in plan secund pentru o perioada, insa daca climatul macroeconomic se va stabiliza si ameliora in a doua jumatate a anului urmator companiile din sectorul financiar-bancar ar putea reveni in prim plan”, a mai spus Andrei Radulescu.

Printre actiunile care ar putea deveni “vedete” la bursa, analistul Target Capital mentioneaza Fondul Proprietatea, sau Romgaz, companiile din sectorul energetic, dar si companiile din sectoarele ciclice ale economiei (in special financiar-bancar), daca economia va atinge minimul si nu vor mai exista noi derapaje.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri