2 / 4

Fuziunea cu Sibex va avea loc, mai devreme sau mai tarziu

Fuziunea BVB cu Sibex este un alt proiect pe termen lung. Deocamdata lucrurile se intampla la nivel informal, cu intalniri cu toti actorii pietei, pentru a testa opinii si a vedea pozitia diversilor oameni implicati.

„Personal, cred in acest proces de consolidare al pietei, care mai devreme sau mai tarziu se va intampla. Si competitia este buna, dar consolidarea la nivel national este mai importanta in cazul nostru”, considera seful BVB.

La sfarsitul saptamanii trecute, cei doi operatori de piata au anuntat reluarea procesului de fuziune. Deocamdata doar la nivel declarativ, primii pasi vor fi facuti prin aprobarea de catre Consiliile de Administratie, care vor convoca AGA. In final, decizia va fi luata de actionarii celor doua companii.

De asemenea, pentru a doua parte a acestui an, operatorul bucurestean a planificat lansarea unei piete de energie, in parteneriat cu Opcom.

Proiectul vizeaza lansarea de produse derivate pe energie care sa urmareasca pretul zilnic pentru ziua urmatoare. Parteneriatul a venit ca urmare a faptului ca Opcom nu poate activa intr-o piata financiara si este nevoie sa “inchirieze” serviciile de tranzactionare si decontare de la grupul BVB.

La nivel macroeconomic, presedintele BVB se asteapta la o crestere economica firava in 2011, in Romania, in raport cu pierderile de pana acum.

„Daca Europa va fi capabila sa mentina un sistem financiar stabil, fara turbulente si stiri negative, cred ca si Romania va creste in acest an, intr-un mediu financiar stabil, cu o rata a dobanzii decenta si un curs mentinut sub control. Cu acesti parametrii, 2011 poate fi primul an de crestere ”.

In concluzie, asteptarile pentru evolutiile din acest an sunt optimiste, insa doza de prudenta il ajuta pe Farmache sa evite exprimarile entuziaste, precum „revolutie”, „an crucial” sau „dezvoltare spectaculoasa”.

Dupa cum povestea intr-un interviu anterior, cei 15 ani de activitate in bursa l-au invatat pe Farmache sa nu se lase impresionat prea repede de nicio miscare, ci sa se repozitioneze imediat.

De aceea, nivelul sau de entuziasm in perioadele de crestere este mai ponderat si cel de panica mai redus, in vreme de criza.

„Intotdeauna este bine sa ajustezi varfurile, atat la entuziasm, cat si la panica. Altfel, devii prea impresionat si nu mai poti lua decizii rationale”, a conchis Stere Farmache.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri