4 / 6

Cele mai frecvente afaceri lansate: magazinele alimentare

Atat in anul 2010, cat si in 2011, cei mai multi agenti economici au fost inmatriculati cu activitatea principala in comert (30,2% in 2010 si respectiv 28,4% in 2011), fiind urmati de cei cu activitate in alte servicii (23,3% si respectiv 23,9%) si agricultura (17,5% si respectiv 15,6%).

Totodata, cele mai multe firme inregistrate la ONRC cu activitate in comert sunt in domeniul „comertului cu amanuntul al produselor alimentare”.

Pe de alta parte in ultimii doi ani s-au inregistrat tot mai multe firme in agricultura, spre deosebire de perioada anterioara.

FPP: Constatam o lipsa de idei in spatiul de business romanesc

In 2011 se constata o crestere a numarului de firme inregistrate in industrie (6,3% in 2010, repectiv 6,7% in 2011) si in constructii (7,1% in 2010 si 9,2% in 2011), in timp ce numarul celor din comert a avut o usoara scadere, comparativ cu anul de criza 2010.

„Constatam o lipsa de idei in spatiul de business romanesc. Cele mai multe initiative de afaceri sunt in domeniul comertului si in mod special al comertului cu amanuntul. Oportunitatea intrevazuta de antreprenorii romani consta intr-un spatiu bine plasat care poate genera vad. Putine dintre aceste initiative ajung insa sa creasca si sa depaseasca limita de butic. De altfel, evaluarile referitoare la inovare releva variatii foarte mari chiar in randul economiilor orientate catre eficienta. Per total, initiativele inovative in cazul antreprenorilor in faza initiala au scazut de la 7,3% in 2009 la 4,8% in 2010”, a mai precizat Péter Barta, managerul Fundatiei Post-Privatizare.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri