4 / 6

LiveRail, ca pe sine

LiveRail reprezinta inca o poveste de succes in antreprenoriatul romanesc – compania infiintata in 2006 de romanii Andrei Dunca si Sergiu Biris (Trilulilu.ro) si de britanicul Mark Trefgarne, care deserveste clienti precum Sony Pictures, CBS, Cnet, Zynga sau Electronic Arts, a fost achizitionata de Facebook.

LiveRail livreaza reclame video pe cele mai mari site-uri din SUA, luptandu-se practic cot la cot cu gigantul Google – fara doar si poate, unul dintre motivele pentru care a atras atentia Facebook. Compania atinge circa 150 de milioane de unici in SUA, devenind in doar cativa ani una dintre cele mai puternice companii pe acest segment din lume. LiveRail livreaza 7 miliarde de reclame video in fiecare luna.

Inainte de a atrage investitia din partea Facebook, LiveRail s-a bucurat de atentia (si de banii) fondului european Pond Ventures, atragand, in patru runde distincte, 12 milioane de dolari. Tranzactia cu Facebook a starnit interesul unor cotidiene majore din afara tarii, printre care Wall Street Journal, Mashable sau TechCrunch, punand iarasi Romania pe harta lumii antreprenoriale. Mai mult, Andrei Dunca a postat pe Twitter faptul ca este foarte mandru de echipa din Romania si pe plan global pentru tranzactie.

Succesul LiveRail vine ca urmare a "ochirii" unei oportunitati majore si actionarii rapide in aceasta directie. Practic, dupa achizitia Youtube de catre Google in 2006, a devenit clar ca online video e un spatiu cu potential imens si perspectiva unor oportunitati in acest spatiu a declansat ideea LiveRail, spune Dunca. Citeste aici mai multe despre inceputurile companiei romanesti.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri