2 / 4

Ce urmeaza

Pentru acest an reprezentantii Olivo Organic estimeaza vanzari de cel putin 50.000 de euro. In plus, firma isi propune sa devina principalul comerciant de produse bio prin catalog.

“Am pornit cu magazinul online si distributie in farmacii si magazine bio, insa scopul nostru este sa devenim principalul comerciant de produse bio prin catalog, ma refer aici la catalogul destinat clientului final, nu la un sistem MLM (mai degraba un sistem gen Yves Rocher). Farmaciile nu sunt un canal de distributie eficient datorita neimplicarii farmacistilor, dar si termenelor mari de plata (intr-o perioada de criza financiara nu e rentabil sa blochezi bani in marfa pentru perioade mari). Ne vom axa pe catalog si distributie in magazine bio, care din fericire sunt din ce in ce mai numeroase”, spune Olivia Nechitoaia.

Produsele Olivo Organic sunt certificate de AIAB-ICEA drept cosmetice bio-organice sigure pentru consumator si pentru mediu, avand la baza ulei de masline extravirgin cultivat organic. Gama cuprinde produse pentru par, fata, corp, sapunuri, respectiv produse speciale pentru barbati.

Printre produsele care inregistreaza cele mai mari vanzari sunt cele de ingrijire a corpului (lotiuni de corp, gel de dus, unt de shea), urmate de produse de ingrijire a parului (sampoane si masti de par).

Potrivit Oliviei Nechitoaia, produsele Olivo se diferentiaza de oferta existenta pe piata si prin practicarea unor preturi mai mici.

“Deocamdata mergem pe adaosuri foarte mici care sa faca produsele noastre organice mai accesibile consumatorului, deoarece acestea au de obicei preturi prohibitive. Un alt element este faptul ca nucleul gamei noastre sunt produsele pe baza de ulei de masline organic, considerat un ingredient minune al frumusetii. Un al treilea element este catalogul”, declara Nechitoaia.

Printre principalele planuri pentru acest an se numara lansarea catalogului de vara, urmat de cele de toamna si iarna (va avea aparitie trimestriala) si realizarea unei campanii pe termen lung menita sa educe consumatorul de cosmetice, dar si alimente, din Romania cu privire la produsele organice.

“In acest sens vom organiza incepand din septembrie o serie de evenimente in principalele orase ale tarii, la care vom invita toate persoanele interesate sa se familiarizeze cu conceptul bio. De asemenea, intentionam sa organizam o campanie in facultati, prin care sa atragem atentia tinerilor asupra conceptului de bio, dar si asupra unor actiuni ecologiste”, afirma Olivia Nechitoaia.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri