Estul Europei devine una dintre cele mai reprezentative zone pentru start-up-uri și investiții de capital de risc din lume. Topul celor șase țări care au înregistrat investiții de peste 100.000.000 de euro este reprezentat de Polonia, Grecia, Lituania, Estonia, Cehia și România, potrivit raportului “Venture in Eastern Europe”, publicat de How to Web.

Pentru România, anul 2023 a fost unul de interes pentru investitorii străini, iar startup-urile românești au reușit să stabilească un trend ascendent. Cu un volum total de 129,6 milioane de euro, tranzacțiile din țara noastră depășesc pragul de 100 de milioane de euro pentru al treilea an consecutiv, în creștere cu 27,4% față de anul precedent și în ciuda unei ușoare scăderi a numărului de tranzacții.

În ultimii trei ani, How to Web a analizat tranzacțiile din România, urmărind evoluția industriei. Anul acesta, raportul “Venture in Eastern Europe” urmărește investițiile în startup-uri din 19 țări est-europene, stabilind care sunt cele mai mari tranzacții, cele mai de interes industrii sau care sunt startup-urile cu cea mai mare creștere și potențial din ultimii ani.

Deși anul 2023 a fost un an în care investițiile au fost în declin, iar investitorii au fost mai precauți în comparație cu alți ani, scena est-europeană de startup-uri tot a înregistrat rezultate pozitive precum:

  • Valoarea investițiilor în estul Europei a crescut cu 378.8% față de 2020;
  • Topul celor 6 țări care au înregistrat investiții de peste 100.000.000 de euro este reprezentat de Polonia, Grecia, Lituania, Estonia, Cehia și România;
  • Au dominat investițiile de tip Series A și B, cu peste 77% din valoarea totală;
  • Peste 79% din volumul total de investiții a provenit din runde ulterioare ridicate de către companii în 2023;
  • Polonia, România și Estonia au înregistrat cea mai intensă activitate de investiție în runde inițiale, acoperind 80% din valoarea totală investită în astfel de runde în startup-uri din estul Europei.

„Credem cu tărie în capacitatea Europei de Est de a păși pe scena mondială a startup-urilor și a capitalului de risc și de a se diferenția în industria companiilor de tehnologie la nivel global. Acest rol emergent al Europei de Est a fost demonstrat în mod repetat prin ascensiunea startup-urilor cu ADN est-european, care au devenit unele dintre cele mai de succes companii la nivel mondial, precum Skype, Wise, Pipedrive sau Bolt. Acestora se alătură și o listă de companii tehnologice care s-au extins internațional și au devenit unele dintre cele mai folosite produse sau soluții, precum UiPath și Bitdifender, născute în România și multe altele din regiune. Aceste companii vizionare care continuă să apară au creat deja un tipar de peste 30 de ani. Venture in Eastern Europe este proiectul prin care ne propunem să evidențiem evoluția industriei de invesții în companiile de tehnologie din regiune prin raportul lansat astăzi, cât și să creăm un context de colaborare și conectare în lumea capitalului de risc, în cadrul evenimentului cu același nume, care va avea loc înaintea conferinței How to Web”, spune Alexandru Agatinei, CEO How to Web.

În România au avut loc 61 de tranzacții în 2023, reprezentând o scădere de 16,4% față de cele 73 de tranzacții din anul precedent. Cu toate acestea, dimensiunea medie a tranzacțiilor a crescut cu 52,5% de la 1.39 milioane de euro în 2022 la 2.12 milioane de euro în 2023.

În peisajul expansiunii ecosistemului de tehnologie din regiune, raportul Venture in Eastern Europe 2023 pune în lumină startup-urile reziliente, inovatoare și cu o ambiție de neclintit. La BCR Seed Starter, contribuim la această lume vibrantă, oferind ghidaj și sprijin celor care inovează și care dau contur acestui viitor digital. Acest raport celebrează realizările colective ale unei regiuni care nu doar participă la firul narativ al scenei de tehnologie globale, ci îl redefinește cu curaj. Rolul nostru este condus de o profundă încredere în puterea transformațională a antreprenorilor din Europa de Est, a căror determinare ne inspiră să ne imaginăm un viitor în care tehnologia împuternicește fiecare colț al comunității noastre, construind un ecosistem mai puternic și mai conectat, care prosperă prin colaborare și succes comun.

Carmen Dibuş, CEO BCR Seed Starter

Inteligența artificială a reprezentat cea mai de interes tehnologie de pe teritoriul românesc, cele mai mari investiții fiind în startup-urile FlowX.AI, DRUID și Creatopy.

Sursa foto: Pexels

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Start Up »



Setari Cookie-uri