2 / 6

Mănăstirile din Bucovina, bune de vizitat chiar și dacă nu ai tangențe cu biserica

De ce e importantă pentru România: Majoritatea mănăstirilor din zonă sunt incluse pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO.


Distanță față de București: 6 ore 30 min (cu mașina).


Copilărind în Bucovina, pot spune că nu am întâlnit persoane mai religioase decât în zona în care m-am născut. Toate excursiile de la școală trebuiau să puncteze și vizitarea unei mănăstiri. În pofida acestor lucruri, chiar dacă crezi sau nu în divinitate, arhitectura mănăstirilor din Bucovina merită să faci o vizită în acest loc. Cele mai bine conservate sunt mănăstirile din Humor, Moldovița, Patrăuți, Probota, Suceava, Sucevița și Voroneț, fiind incluse pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO în 1993.


Pereții lor exteriori pictați sunt decorați cu fresce elaborate din secolele al XV-lea și al XVI-lea, care prezintă portrete de sfinți și profeți, scene din viața lui Isus, imagini cu îngeri și demoni, precum și cu raiul și iadul.


Mănăstirea Voroneț/Sursă foto: Pixabay

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri