Pregatirile pentru meci, vazute pe strada

Dupa o zi de hoinareala pe strazile Istanbului si dupa contemplarea a zeci de moschei populate de credinciosi cu chipurile indreptate spre Mecca, ne-am pornit cu un autocar catre partea asiatica a orasului Istanbul, pe celalalt mal al Bosforului, acolo unde sta tolanit stadionul de 5 stele Sukru Saracoglu. Abia trecut de ora 6 seara, cu patru ore inainte de startul meciului, traficul din Istanbul il depaseste in nebunie pe cel din Bucuresti: mii de masini poarta angajatii companiilor din partea europeana a orasului catre zona asiatica, mai moderna si mai linistita. Dar si pe primii suporteri ai Fenerului care si-au luat cateva ore in avans pentru a nu intarzia la un nou meci al echipei favorite.

Cobor din autocar – urmeaza sa traversam Bosforul cu un yacht pentru a evita aglomeratia de pe strazi – si dau nas in nas cu o turcoaica de 20 de ani (bruneta, cu pielea deschisa ca majoritatea femeilor intalnite in Istanbul). Imbracata intr-un tricou alb-albastru-galben al echipei Fenerbahce si pantaloni deschisi la culoare, tanara se intalneste intr-o statie de autobuz cu un barbat echipat intr-o uniforma similara, dublata de un fular la fel de colorat. Cel mai probabil vad un cuplu de tineri care au ales sa isi petreaca o seara calda de noiembrie in caldarea atator orgolii fotbalistice – internationale, dar mai ales locale data fiind rivalitatea suporterilor turci.

Las cuplul “fanatic” cu impresia ca am intalnit ceva nou, o tanara rujata, mult mai aproape de lumea barbatilor, dupa multele femei traditionaliste, acoperite din cap pana in picioare in chador negru, la altarele imamilor. Ajung intr-un final apoi pe yacht, iar in 20 de minute ajungem in partea asiatica a Istanbului.

Uit de emotia primilor pasi pe taram asiatic, imi pun clasica dorinta ce marcheaza “descoperirea” unui contintent nou, si cu lacomie uriasa absorb orice detaliu din portul Fener, orice bucata de peisaj, cu o frenezie vecina cu clasica curiozitate de suporter.