Muzica stadionului

Mai e mai putin de o ora pana la startul meciului Fenerbahce-Steaua si ne indreptam cu entuziasm spre stadion. Cu fiecare pas am senzatia ca ma apropii de un cazan fierbinte al carui continut se perinda pe langa mine cu tobe, goarne, steaguri si scandari de lupta. Pe strazile Istanbulului masinile isi fac loc printre pietoni. Sau invers. La fel e si atmosfera pe langa stadionul Sukru Saracoglu, modern si scump, in care s-au investit 70 milioane de euro - singurul de 5 stele din Turcia, alaturi de Stadionul Olimpic Atatürk . Spre comparatie, stadionul Lia Manoliu va necesita o investitie de 143 mil. euro.

Intrarea de la Tribuna 0 imi pare mult mai moderna decat a oricarui stadion din Romania, oamenii de ordine la fel de rigurosi cu controlul corporal. Cu privilegiul de a urmari meciul la cea mai buna tribuna din stadion, urc scarile interioare cu un ochi la suporterii turci si cu un altul la zecile de tablouri de pe pereti, ilustrand istoria de un secol a celui mai bogat club din Istanbul.

Pe Galipdede Caddesi, o strada ingusta din Istanbul ce porneste de langa Turnul Galata, am gasit zeci de magazine de instrumente muzicale (chitari, vioare, tobe, inclusiv instrumente traditionale). Muzica e tare placuta la Istanbul, dar care e legatura dintre aceasta strada din centrul orasului si stadionul nostru? Strada are o panta abrupta, ai nevoie de plamani odihniti s-o strabati, la fel cum am simtit urcand scarile stadionului spre energia zecilor de mii de oameni care formau muzica arenei.

Cantece, strigate de lupta, dialoguri succesive intre cele 4 tribune - acestea erau armele ienicerilor fanatici, alaturi de huidueli organizate, dezvoltand o atmosfera de intimidare a adversarilor si de sprijin pentru propria echipa.

Pe teren jucatorii turci se incalzeau impodobiti cu multe sigle: sponsorul Ulker, dar si operatorul mobil Avea. Inaintea partidei, pe tabelele de marcaj ale arenei rulau reclame la reteaua de telefonie mobila „Fenercell”, o divizie Avea creata special pentru suporterii echipei.

Spre deosebire de ei, romanii au evoluat cu o banda adeziva pe tricouri, astfel incat numele sponsorului, Sportingbet, sa nu fie vizibil, din cauza legilor din Turcia care nu permit astfel de reclame. In mod paradoxal, acest lucru este interzis chiar daca in cafenelele Istanbulului vezi foarte multi localnici care joaca poker, dar mai ales table, incalcand astfel canoanele Coranului.