"Am depus în numele Partidului Reper lista cu semnăturile necesare. Am depus peste 240.000 de semnături la Biroul Electoral Central şi am fost informat că lista noastră de candidaţi a fost acceptată. Vreau să mulţumesc tuturor celor care au crezut în democraţie, care au crezut în competiţia democratică în politica din România şi care ne-au sprijinit cu semnături în aceste ultime săptămâni. (...)", a declarat Cioloş, fost comisar european.

Potrivit acestuia, membrii Reper nu candidează "ca să plece Bruxelles", ci ca să reprezinte o Românie care trebuie să fie mai prezentă la nivel european, cu lideri politici respectaţi pentru că ştiu ce fac şi au încrederea celorlalţi parteneri.

"Asta a lipsit, din păcate, leadership-ului politic din România, Guvernului care ne conduce în momentul de faţă. De asta, din păcate, încă nu suntem în Schengen cu drepturi depline, de asta, din păcate, nu am absorbit încă şi n-am folosit fonduri europene din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, n-am făcut reforme - toate aceste lucruri care ar fi putut întări poziţia României la nivel european. Dorim să facem lucrul acesta, cu sprijinul dumneavoastră, vom candida. Începe de acum perioada în care ne vom prezenta programul politic pe care îl propunem românilor şi eu sunt convins că acest program vă va determina să înţelegeţi că votul util este acel vot acordat unor oameni care ştiu despre ce vorbesc, care au făcut deja lucruri şi care vin în spate cu competenţă", a transmis Dacian Cioloş.

Potrivit acestuia, principalul obiectiv al Reper în Parlamentul European este de a reprezenta România aşa cum se cuvine şi să se asigure că legislaţia care este decisă acolo reprezintă interesele şi aşteptările românilor.

"Mai mult decât atât, vrem să ne asigurăm în acest mandat că fraţii noştri de peste Prut, cei din Republica Moldova, în cinci ani de zile şi cu ajutorul nostru vor fi pregătiţi să se unească cu România în Uniunea Europeană, ca stat membru al Uniunii Europene", a completat el.

Copreşedintele Reper Ramona Strugariu a afirmat că munca actualilor reprezentanţi ai formaţiunii la Bruxelles va fi continuată, rezultatul din acest mandat fiind legat de marile dosare europene.

"Reper, de fapt, continuă o muncă pe care noi am făcut-o timp de cinci ani, într-un mandat. A fost România pe harta verde a influenţei europene prin dosarele pe care le-am avut în Parlamentul European. Asta înseamnă foarte multă muncă. (...) Practic, sunt marile dosare europene care au fost subiectul marilor dezbateri din acest mandat din PE. Nu mai există reprezentanţi pe o altă listă la alegerile europarlamentare care să poată să dezvolte aceste teme astăzi (...)", a explicat eurodeputata Strugariu.

Sursa foto: Facebook / Partidul Reper