În 20 de ani am avut atât de multe momente în care am urât ceea ce fac, am avut intenții de a renunța. Chiar vorbeam cu colegii mei, dacă mă apuc să scriu o carte, nu o mai termin niciodată. Cel mai mare dușman al meu, în toată povestea cu antreprenoriatul, este statul. Și spun asta pentru că au oameni nepregătiți”, a declarat pentru pentru wall-street.ro Eugen Saulea.

Fondatorul Essa Group își amintește că primul incident nefericit din relația sa cu autoritățile, din statutul de antreprenor, s-a petrecut în 2012, când a avut o dispută pe Legea nr. 52 din 15 aprilie 2011, privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri. Eugen Saulea susține că firma lui a fost amendată pe nedrept, ca urmare a faptului că autoritățile nu au știut să interpreteze corect legea.

„Cei de la organismul de control nu reușeau să înțeleagă legislația și ne-am judecat vreo doi ani. Atunci a fost în momentul în care chiar am zis `Bai, eu mă las de jobul asta, e sub demnitatea mea sa fac asta` pentru că ne lovim de oameni nepregătiți. Am avut o interacțiune atât de violentă pe care am reușit s-o rezolv, dar a fost o ciorbă în final.”, a declarat pentru pentru wall-street.ro Eugen Saulea.

Un studiu realizat de Impetum arată că încrederea managerilor români în economie a scăzut, în a doua jumătate a anului trecut, până la 48.1, nivel mediu apropiat de cel înregistrat la începutul lui 2022. Printre principalele îngrijorări ale antreprenorilor pentru această primă jumătate din 2024, pe lângă modificările fiscale adoptate la finalul anului trecut, se numără lipsa capitalului de lucru și a cash flow-ului, creșterea costului cu materia primă și utilitățile, scăderea vânzărilor, reducerea numărului clienților și a comenzilor și lipsa forței de muncă.

Deci e o nepăsare. Deciziile care se iau de către guvernanți sunt luate strict pentru ei. Nu am avut și nici n-o să am vreodată tangențe cu zona politică pentru că nu este un joc cinstit. Un singur control din partea statului a fost cu niște persoane cerebrale care mi-au spus „Domnule Saulea, tot respectul pentru dumneavoastră pentru că sunteți contribuabil, noi mâncăm de la contribuabil, cum să venim, să ne legăm degeaba de dumneavoastră?”. Rar găsești așa. Eu am tot fost învățat cu controale abuzive (...) Anul ăsta, cu toată maimuțăreală cu alegerile, ei spun că nu vor umbla la taxe, însă deja dacă ne uităm cum arată piața acum, avem nevoie de liniște să ne găsim calea. Dar la anul, probabil că ne torturează iarăși cu ceva în plus.

Eugen Saulea, fondator Essa Group (foto)

Eugen Saulea, fondator Essa Group

Aducerea de muncitori străini, un punct critic în care activitatea statului „scârțâie” de mai mulți ani

Antreprenorul spune ca multe măsuri adoptate de stat sunt „date pe genunchi”, fără să se gândească la antreprenorii care pierd bani. Totodată, Eugen Saulea face referire și la procesele îngreunate de aducere a muncitorilor de pe piețele asiatice din cauza faptului că Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI) gestionează activitățile în mod deficitar. Instituția nu mai face față deja de ceva timp cererilor și solicitărilor legate de importul de forță de muncă, motiv pentru care angajatorii și agențiile de forță de muncă se lovesc constant de blocaje, care, la final de lună sau de trimestru se traduc în pierderi de resurse sau confuzie în rândul clienților. Compania lui Eugen Saulea, care recrutează din 2022 personal de pe piețele asiatice și îi aduce în lanțurile mari de supermarketuri cu care colaborează, este una dintre firmele care se află în această situație.

„Pentru 2022, am început din timp procesele de recrutare, aveam nevoie de oameni pentru litoral. Și s-a făcut martie, aprilie, apoi am ajuns în sezon și tot nu aveam oamenii. Clientul m-a acuzat că l-am mințit. Și a fost o situație foarte tâmpită (...) A fost un moment în care am zis, băi, chiar suntem jalnici. Anul trecut am deservit litoralul, cu personal non-EU adus din timp, dar ținut așa, din improvizație, doar să îi ai atunci, pentru sezonul cerut de client pentru că altfel nu ai cum să îi ai la timp”.

ESSA Group, prezentă pe piața din România de două decenii, a avut afaceri de 24,3 milioane de euro în 2023, în creștere cu 24% față de valoarea de 19,8 milioane de euro din 2022. În 2024, cea mai mare investiție pe care o va face Eugen Saulea va fi în oameni. De curând, ESSA a autorizat o structură de evaluatori și formatori de personal, având competență legală să califice anumite categorii de angajați.

Sursa foto: Shutterstock