Ca parte a acestei inițiative, eMag a finalizat deja o serie de lucrări de infrastructură de care vor beneficia atât reprezentanții comunității locale, cât și investitorii care se vor alătura în viitor proiectului, se arată într-un comunicat remis redacției.

Astfel, eMag a realizat prin investiții proprii conexiunea dintre autostrada A1 și drumul județean DJ 602. Proiectul a creat și alte beneficii în zonă, rețelele de gaz și electricitate fiind extinse cu 2-3 km din punctele de racordare, astfel că proprietățile din apropierea eMag au acces facil la aceste utilități.

În toamna anului trecut, eMag a demarat o investiție de peste 90 de milioane de euro în noul său hub logistic situat la km 19 al autostrăzii A1, care se va întinde pe o suprafață de 130.000 mp.

100.000 de mp vor fi dați în folosință în vară

Odată cu creșterea fără precedent a comerțului online, noul hub va fi pus la dispoziția antreprenorilor care vor să evolueze în noua economie și să facă ecommerce folosind infrastructura pusă la dispoziție de eMag prin intermediul programului Fulfillment by eMag (FBE). Prin acest program eMag le oferă comercianților din eMag Marketplace servicii pe întreg lanțul logistic de la recepție și până la depozitare, picking, împachetare, livrare, relații cu clienții sau retur, acolo unde este cazul. Peste 1.000 de firme sunt așteptate în FBE în următorul an.

„Aceste centre sunt parte din infrastructura pentru noul mod de comerț și parte a noii economii: economia digitală. Estimăm că vom crea minimum 1.200 de locuri de muncă în parcul industrial, iar impactul în economia locală și centrală va fi vizibil, deoarece anticipăm că cererea de bunuri și servicii va crește, iar în zonă vor veni și alți investitori”, a spus Tudor Manea, director general eMag.

În vara acestui an va fi dată în folosință o suprafață de 100.000 mp, urmând ca toate automatizările să fie gata până în septembrie 2022, când tot centrul logistic va fi funcțional.

Sursa foto: eMag