În 2022, Dobre consideră că unul dintre momentele care și-au pus cel mai mult amprenta asupra business-ului Twispay a fost reprezentat de obținerea statutului de membru principal Visa.

”Acesta este cel mai mare statut pe care îl poate obține o instituție financiară. În baza acestei licențe, în decembrie 2022, am procesat la plată primele tranzacții independente de carduri Visa, fără a necesita o instituție bancară sponsor, care să acționeze ca intermediar. Acest lucru este un beneficiu pentru comercianții care folosesc serviciile noastre de acceptare la plată, fiindcă se traduce în procese de înrolare și decontare mai rapide”, precizează Augustin Dobre într-un interviu acordat wall-street.ro.

Anul a fost marcat și de o serie de evenimente care au tulburat zona de e-commerce, respectiv scăderea adusă de războiul din Ucraina în prima jumătate a 2022.

”Clienții ne-au solicitat soluții pentru optimizarea afacerilor și pentru creșterea gradului de conversie. Am lucrat împreună cu ei pentru a le oferi funcționalități complexe care să îi ajute să își analizeze mai bine consumatorii și să contribuie la creșterea numărului de tranzacții finalizate cu succes. În plus, aceștia ne-au solicitat decontare mai rapidă, pentru a-și îmbunătăți cashflow-ul”, adaugă Augustin Dobre.

Cum va arăta anul 2023 pentru magazinele online: previziunile CEO-ului Twispay

Augustin Dobre este de părere că, în 2023, mai mulți jucători din mediul online vor percepe serviciile de plată ca elemente importante în procesul de vânzare și în atragerea de comercianți și vor veni cu cereri specifice.

”Va crește numărul solicitărilor pentru soluțiile de tip split payments, pe care Twispay le oferă deja. Acestea se potrivesc, în general, magazinelor de tip marketplace, care aduc împreună o serie de comercianți sub brandul umbrelă al unei platforme. Astfel, în momentul în care consumatorul face plata, suma totală va fi distribuită instant către vânzător și platforma gazdă. O altă soluție extrem de populară va fi BNPL(buy now, pay later), fiindcă va ajuta comercianții să navigheze lunile de încetinire economică”, explică Augustin Dobre.

Acesta menționează faptul că Twispay lucrează în 2023 la dezvoltarea unei soluții de plată BNPL(buy now pay later), dar și la optimizarea proceselor de înrolare și la dezvoltarea de noi integrări pentru platforma de acceptare la plată.

”O mare parte din investițiile noastre se vor concentra pe partea de DevOps(dezvoltări software n.r.)”, precizează Augustin Dobre.

Soluția care va prinde din ce în ce mai mult teren în zona de comerț online în 2023: sfaturi pentru a profita de ea

Zona de embedded finance(servicii financiare integrate) este în continuă dezvoltare și în 2023, consideră CEO-ul Twispay.

”Integrarea soluțiilor de plată în produse tehnologice complexe sau în site-uri de e-commerce este ceva ce se întâmplă deja și funcționează foarte bine. Uber este doar un exemplu de serviciu în care partea de plată este extrem de rapidă, simplă și fără fricțiune, venind ca o extensie naturală a experienței consumatorului. Preconizez că tot mai multe companii vor opta pentru astfel de integrări, care să permită clientului să plătească pe același site pe care cumpără fără a fi nevoit să părăsească pagina comerciantului”, explică Augustin Dobre.

Acesta vine și cu un sfat pentru cei care vor să integreze astfel de soluții, menționând că, din experiența Twispay, este vital ca potențialul client să aibă încredere în brandul de unde cumpără. În caz contrar, un panou de checkout hypercostumizat poate duce în situația în care clienții să nu finalizeze plata.

”Acest lucru se întâmplă ca urmare a faptului că tot mai mulți dintre noi privim cu scepticism site-urile care ne solicită date de card și date financiare și alegem să împărtășim astfel de informații sensibile doar cu companii pe care le cunoaștem foarte bine și în care avem încredere”, explică Augustin Dobre.

Un alt trend pe care CEO-ul Twispay îl are în vedere pentru 2023 este cel de open finance.

„Capacitatea de a uni și a conecta diferiți furnizori este o schimbare majoră, care revoluționează ecosistemul financiar”, consideră Augustin Dobre.

Legat de costurile de procesare pe care un comerciant ce lucrează cu Twispay le va avea în 2023, Augustin Dobre precizează că acestea nu vor crește și menționează că, în continuare, platforma le va oferi gratuit serviciile de dezvoltare necesare construirii de module personalizate și integrări pentru paltformele de e-commerce.