Reprezentanții companiei precizează că au atras mai mulți parteneri noi în primele trei luni ale anului, mărindu-și portofoliul de comercianți cu 30%. Domeniile din care provin comercianții înregistrați în prima parte a anului sunt diverse, inclusiv transport, fashion, IT&C și electrocasnice.

În ceea ce privește platformele de e-commerce folosite de comercianți în primul trimestru, topul rămâne neschimbat comparativ cu anul trecut. WooCommerce, modulul de e-commerce al Wordpress, conduce cu aproape 50%, urmat de platformele custom cu aproape 15%, iar Shopify ocupă locul trei cu aproximativ 9%. NETOPIA Payments are peste 30 de integrări cu diverse platforme, locale și internaționale.

În primul trimestru din 2023, peste 66% dintre români au folosit smartphone-ul pentru a face cumpărături. Pentru a asigura securitatea tranzacțiilor, compania utilizează multiple metode, cum ar fi criptarea datelor, prevenția împotriva fraudei și autentificarea în doi factori.

Pentru anul 2022, NETOPIA Payments preciza că valoarea medie a unei tranzacții online cu cardul a fost de 265 de lei, în creștere cu 15% față de anul precedent. Reprezentanții companiei se așteptau la acel moment ca inflația accelerată din ultima perioadă să tempereze tendința românilor de a face cumpărături din impuls în 2023. NETOPIA Payments a înregistrat o creștere de 35% a tranzacțiilor procesate în 2022 față de 2021.

Sursa foto: NETOPIA Payments