Anunțul oficial și explicații în legătură cu modul în care va fi desfășurat acest parteneriat vor fi făcute de către reprezentanții celor două companii săptămâna viitoare, pe 23 mai.

„eBay este una dintre cele mai importante platforme de comerț online la nivel mondial și este folosită cu succes de milioane de oameni din întreaga lume. Astăzi, compania a anunțat un parteneriat surpriză cu Poșta Română pentru a lansa un program național dedicat IMM-urilor românești. Detaliile despre acest program urmează să fie anunțate săptămâna viitoare. Cert este că vom reuși astfel să oferim antreprenorilor români acces la o piață globală și facilitarea vânzării de produse și servicii pe platforma eBay”, a precizat Sebastian Burduja, ministrul Digitalizării.

Acesta mai adaugă faptul că Poșta Română va juca un rol important în acest parteneriat, sprijinind IMM-urile să livreze produsele în timp util.

„Prin intermediul acestui program, companiile românești vor putea să își extindă afacerile, să își crească veniturile și să își dezvolte o prezență online mai puternică. Parteneriatul dintre eBay și Poșta Română va avea un impact pozitiv asupra economiei românești, contribuind la creșterea exporturilor de produse românești”, a mai adăugat ministrul.

Sursa foto: Ascannio / Shutterstock.com