Investiția Innovator Spark în Aysa.ai va fi structurată în trei tranșe egale de 50.000 de euro, fiecare reprezentând 1.25% din companie. Prin această decizie, Innovator Spark a evaluat Aysa.ai la aproximativ 4 milioane de euro. Implicarea activă se va reflecta și în participarea la consiliul de administrație și în oferirea de sfaturi strategice bazate pe expertiza și experiența acestora. Printre altele, compania își propune să ofere îndrumare în privința direcției de dezvoltare a produsului, strategiilor de piață și planurilor de expansiune.

„Aysa.ai se remarcă printr-un potențial semnificativ, iar dezvoltarea sa poate fi un model pentru firmele de IT din România, care trebuie să se adapteze cu agilitate la transformările din peisajul pieței. Investițiile în astfel de produse și parteneriate similare se impune ca o inițiativă strategică, menită să satisfacă corespunzător cerințele și nevoile în continuă schimbare ale acestui domeniu”, a declarat Mihai Runcan, Fondator Innovator Spark.

Obiectivul principal al Aysa.ai în acest an este finalizarea și lansarea comercială a produsului în varianta SaaS, alături de continuarea oferirii serviciilor SEO. Investiția realizată de Innovator Spark va accelera dezvoltarea și vânzarea produsului, precum și expansiunea rapidă pe noi piețe. În ceea ce privește distribuția clienților între piața locală și cea internațională, strategia Aysa.ai se axează pe extinderea semnificativă a prezenței în piețe precum SUA, Canada și Marea Britanie, iar în paralel testează și dezvoltă produsul în Europa de Est, cu accent pe România, Bulgaria, Ungaria și Moldova. Din punct de vedere financiar, compania țintește atingerea unei cifre de afaceri de 300.000 de euro în 2024, bazată pe o combinare eficientă de abonamente SaaS și servicii SEO.

„Cu aceste fonduri, ne propunem să finalizăm și să lansăm produsul nostru SaaS, transformând Aysa.ai într-un instrument esențial pentru gestionarea eficientă a SEO-ului”, a declarat Marius Dosinescu, Fondator Aysa.ai.

În ultimele nouă luni, de la lansarea pe piață, Aysa.ai a avut un progres constant, ajungând, în prezent, la 23 de clienți plătitori și 7 parteneriate strategice. Dezvoltarea funcționalităților Aysa.ai a inclus îmbunătățiri, cu accent pe lansarea unei extensii pentru WordPress și WooCommerce.

Printre clienții Aysa.ai se numără: Anvelototal.ro, ProTrading.info, SpotLegal.io, Facturis-Online.ro, IT-sH.ro, LionLink.ro, Evz.ro, Doraly.ro, FlowersMarket.ro, MiniGolf-cafe.ro, Sensidev.ro, PaulasChoice.ro și CushionPros.com, BrainSource.io etc, care beneficiază de servicii SEO.