*Interviul face parte din proiectul ecomTEAM Stories, susținut de Banca Transilvania, un proiect menit să spună poveștile din spatele magazinelor online românești.

Brăduții de la oglinda retrovizoare din plafon reprezintă un detaliu devenit clasic într-o mașină, dar câți dintre șoferi se îngrijesc să schimbe discheta sau capsulele care umplu habitaclu cu un miros plăcut? Mai mult decât atât, câți cunosc care este procesul de fabricație al odorizanților? Pentru a înțelege mai bine întreaga poveste, am vorbit cu cel care, pe lângă funcția de CEO, este și co-proprietarul DeoMax, firmă din Pitești care se află în branșă de un deceniu.

Tănase, implicat în comercializarea de accesorii auto încă din 1999 a realizat că piaței locale îi lipsea un producător premium de odorizante și alte produse de acest gen. „Aș putea spune că s-a născut ca o necesitate această afacere, deoarece ne doream mult mai multe lucruri de la odorizanții pe care-i ofeream clienților în acel moment”, și-a amintit omul de la cârma companiei care a adăugat că investiția inițială, care s-a ridicat la 600.000 de euro, s-a dovedit a fi insuficientă în scurt timp, motiv pentru care au urmat și alte investiții.

Urmărind piața, Tănase își amintește că la produsele existente lipseau multe lucruri cum ar fi un ambalaj de calitate, dar și vopseluri care să nu altereze parfumul. „[Noi] folosim vopsea pe bază de apă care nu influențează sau alterează mirosul și parfumul. În plus, folia de ambalare pe care o avem reprezintă o barieră totală de miros, pentru că noi ne dorim să conservăm mirosul până când desface ambalajul”.

Ce produse vinde DeoMaxx

„Noi ne dorim ca orice produs să schimbe starea [clienților], să miroasă diferit și frumos. În plus, ne dorim de la produsele noastre să vină în amintirea și istoria României. Gama Decebal este cea mai cerută și cea mai vândută și, prin ea, suntem din ce în ce mai cunoscuți în toată țara. Numele produselor din această gamă le-am ales din „tolba de bogății” ale Daciei - Munții, Apele, Viile și Sânzienele”, a detaliat Maxin Tănase discutând despre tipurile de produse oferite de DeoMaxx.

Noi mai avem o barieră - deorece ne jucăm cu simțul olfactiv.

Maxin Tănase, CEO și co-fondator DeoMaxx

În plus, DeoMaxx folosește ca sursă de inspirație chiar și amintirile clienților săi. Compania a venit cu branduri proprii precum Litoral, amintind de vacanțele la mare, La patru ace, ce rememorează evenimentele importante, dar și Tango și Lăcrămioarele.

„Îmi doresc ca brandul DeoMaxx să fie asimilat cu calitatea deoarece folosim materii prime și materiale cu adevărat premium. Ne „jucăm” cu mirosul clienților noștri și atunci nu e de dorit [să folosim materiale mai ieftine]”, a spus Tănase. Sursa parfumului este și ea importantă și, în cazul DeoMaxx, parfumul vine „de la case de parfum autentice făcute pe baze și uleiuri naturale”.

Care au fost cele mai importante decizii din istoria DeoMaxx

„Cel mai important lucru este transparența la un business online. Trebuie să vii cu o transparență totală deoarece este important să i se ofere clientului toate informațiile necesare”, a spus co-proprietarul producătorului argeșean de accesorii auto. „Noi mai avem o barieră - deorece ne jucăm cu simțul olfactiv. Produsul nu miroase pe internet, dar prin eforturile mari pe care le facem împreună cu toată echipa, noi căutăm să exprimăm mirosul prind brand și prin denumire”.

„Cea mai bună decizie este și cea mai defavorizată”, a spus el, referindu-se la tipul de distribuție al produselor DeoMaxx. „Am ținut ca tipul de distribuție la nivel național pe care-l facem să fie făcut în așa fel încât să fim foarte aproape de clienți, deoarece feedback-ul lor este cel mai bun. Din prisma resurselor folosite, această decizie nu a fost bună deoarece a trebuit să avem o echipă foarte mare, să lucrăm fără distribuitori până acum 2-3 ani, ca să putem toate aceste informații”, adăugat Tănase.

Care sunt planurile și obiectivele DeoMaxx în perioada următoare

„Obiectivele pentru 2023 au fost atinse încă din luna iulie grație echipei și colaboratorilor noștri prin implementarea în portofoliu a produselor dorite, adică pe care piața și le dorea - ceea ce arată și vânzările din ultimele luni,” a spus șeful DeoMaxx. „În plus, avem o primă livrare în Italia și de doi ani de zile avem o colaborare pe Republica Moldova printr-un distribuitor local”.

În materie de produse noi, Maxin Tănase spune că cei care folosesc produsele DeoMaxx se pot aștepta la câteva surprize în perioada următoare. „[Cred că] îi vom surprinde plăcut [pe clienți] în cel mai scurt timp cu cel puțin trei grupe de produse noi dintre care una patentată în exclusivitate în România”. Asta deși există cerere și de pe alte piețe, iar forța de muncă este destul de greu de găsit.

„Este din ce în ce mai greu să găsești forța de muncă calificată și, de aceea, luăm în calcul și forța de muncă straină. Chiar am făcut demersuri in acest sens”, a spus co-proprietarul afacerii. „În anul următor vom participa la două târguri internaționale unde vom strânge informațiile necesare dezvoltării unei condiții de lucru necesare la nivel internațional”, a adăugat acesta, referindu-se la extinderea pe alte piețe în perioada următoare.