Conceptul creat de Carvey Ehren Maigue, student la Universitatea din Manila, a câștigat și prestigiosul premiu James Dyson pentru sustenabilitate. Panoul solar AuREUS este făcut din resturi vegetale – practic, fructe și legume stricate - folosind particulele luminescente ale plantelor pentru a absorbi radiația UV, care este apoi convertită în lumină vizibilă și, în final, în energie.

Cum fermierii din Filipine se confruntă frecvent cu furtuni și taifunuri care le distrug recoltele, o astfel de soluție ar fi extrem de utilă și pentru agricultura locală. AuREUS ar răspunde practic la două provocări importante: tranziția la energii regerabile și risipa alimentară.

Din cauză că se bazează pe UV și nu pe lumina vizibilă, panourile inventate de Maigue nu au nevoie de vreme însorită, ci funcționează chiar și în zilele noroase. Nu au fost încă prezentate date privind puterea acestor panouri.

Cercetătorul filipinez spune că materialul este atât de flexibil încât poate fi utilizat inclusiv pentru haine. Însă cea mai practică utilizare ar fi aplicarea AuREUS – care arată practic ca o folie transparentă de culoare verde, roșie, portocalie sau galbenă – pe geamurile sau fațadele clădirilor, transformându-le practic în parcuri solare.

Sursa foto: Dyson.com