Este primul stat american care introduce o astfel de măsură în legislația locală, deși ea a fost inclusă în regulile privind noile construcții din California și Washington, scrie Politico. New York își propune să reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu 40% până în 2030 (raportat la 1990) și cu 85% până în 2050. De asemenea, studii recente au arătat că aragazele sunt extrem de periculoase pentru sănătate, mai ales pentru cea a copiilor.

Practic, din 2026 orice instalație care folosește combustibili fosili va fi interzisă în statul New York în clădirile noi cu mai puțin de șapte etaje. Din 2029 regula se va aplica și clădirilor mai mari. Interdicția se referă atât la sisteme de încălzire – centrale, boilere - cât și la aragaze și plite.

În UE, centralele de apartament exclusiv pe gaze ar putea fi interzise din 2029. Dar interdicția la nivel european nu se aplică și aragazelor sau plitelor pe gaze - cel puțin, nu în stadiul actual al discuțiilor. Însă Danemarca, Norvegia și Țările de Jos au interzis racordarea construcțiilor noi la rețeaua de gaze naturale.

În același timp, în orașul New York prețul gazelor la consumatorii casnici ar putea crește în următoarea perioadă cu 17%. Scumpirea este cauzată atât de inflație, cât și de lipsa investițiilor în rețeaua de gaze și de diverse reglementări privind combustibilii fosili. Piața energiei din SUA nu este liberalizată, precum cea din România; în linii mari, o singură companie de utilități din fiecare stat propune un tarif care este apoi discutat și, în final, aprobat de autoritățile locale. Scumpirea gazelor ar putea face însă și mai mulți americani să apeleze la soluții mai ”verzi”.

Interzicerea aragazelor, subiect fierbinte în SUA

La începutul acestui an, Comisia pentru siguranța consumatorilor din SUA, CPSC (echivalentul american al ANPC) a luat în calcul interzicerea aragazelor pe gaz metan în SUA. Unul dintre oficialii din conducerea CPSC a anunțat că instituția federală va analiza toate variantele de reglementare; de pildă, ar putea apărea obligația ca toate locuințele noi să fie dotate cu plite electrice sau cu hote de înaltă eficiență.

În orice caz, a precizat CPSC, autoritățile nu le vor interzice americanilor să folosească aragazele deja instalate, ci vor doar să introducă reguli pentru produsele noi. Nici administrația de la Washington nu susține această măsură. Iar anunțul CPSC a generat o dezbatere extrem de aprinsă în Statele Unite.

Aproape o treime din gospodăriile din SUA – 40 de milioane – folosesc la acest moment aragaze clasice. În Congres se discută de mai mult timp despre interzicerea lor, iar o lege adoptată recent prevede și un ajutor de 840 de dolari pentru cei care renunță la aragaz și își iau o plită electrică și încă 500 de dolari pentru costurile de branșare.

Sursa foto: Unsplash