Pe acoperișul Pentagonului vor fi instalate panouri solare, iar clădirea va fi dotată și cu pompe de căldură, potrivit Electrek. Peste 95% din energia necesară încălzirii uriașei construcții și furnizării apei calde va fi produsă în acest fel. În clipa de față, Pentagonul folosește pentru încălzire gaze și petrol.

Pentagonul este a doua cea mai mare clădire de birouri din lume – 620.000 mp, în care lucrează în jur de 26.000 de persoane. Administrația Biden și-a propus să o facă și sustenabilă și chiar să ajungă la net zero. La ora actuală, armata americană produce cele mai mari emisii de CO2 dintre toate sectoarele administrației - dacă ar fi o țară, ar fi pe locul 47 în clasamentul global al emisiilor de carbon, scrie The Hill.

La ora actuală, Pentagonul consumă în jur de 7.000 MWh de electricitate pe an și 3,6 milioane de metri cubi de gaze naturale. Dacă și-ar produce singur energia, economia ar fi de circa 1,36 de milioane de dolari anual.

Pentagonul e doar una dintre cele 300.000 de clădiri ale administrației federale americane ce urmează să devină eficiente energetic, dar și rezilientă la schimbările climatice. Oficialii vor ca până la sfârșitul acestui deceniu, măcar 30% din clădirile administrației centrale să ajungă la net zero. O victorie a republicanilor la prezidențiale ar putea însă opri acest plan.

Sursa foto: DVIDS