Conform celor mai recente informații transmise de RetuRO, compania care administrează SGR, în primele două săptămâni ale lunii februarie consumatorii au returnat aproximativ 5 milioane de ambalaje cu garanție de 50 de bani. Dacă le adăugăm raportărilor anterioare, pentru luna decembrie și ianuarie, se ajunge la aproximativ 7,3 milioane de ambalaje recuperate din piață. Cum în decembrie au fost doar 31.000 de ambalaje returnate, creșterea este de 162 de ori.

7 miliarde de ambalaje SGR anual

Un alt avantaj al sistemului este faptul că informațiile privind aceste ambalaje sunt acum publice: altfel spus, se știe precis câte PET-uri, doze și sticle au fost puse pe piață și câte s-au returnat. Dacă în luna decembrie erau aproximativ 45 de milioane de ambalaje SGR, în ianuarie numărul lor a crescut de patru ori, ajungând la puțin sub 180 de milioane de ambalaje puse pe piața din România.

Dar anual se va ajunge, odată cu dispariția vechilor ambalaje, la circa 7 miliarde de sticle, PET-uri și doze returnabile în fiecare an. Practic, în fiecare zi un român consumă un ambalaj de acest tip.

Asta nu înseamnă neapărat că ambalajele respective au ajuns și la raft. Multe sunt încă în stoc și vor fi scoase la vânzare pe măsură ce se epuizează produsele în ambalaje fără garanție de 50 de bani. Abia la la 1 iulie 2024 ar trebui să nu mai găsim decât băuturi în ambalaje cu marcaj SGR – dar nu ar fi complet exclus să se revină asupra termenului de epuizare a stocurilor, dacă situația arată că data este prea timpurie și ar putea duce la pierderi economice.

În decembrie anul trecut, Julia Leferman, Director General al Asociației Berarii României, unul dintre acționarii RetuRO, preciza că luna martie 2024 este luată în considerare ca dată de funcționare efectivă a sistemului care a demarat la 30 noiembrie 2023.

Conform estimărilor Ministerului Mediului, un ambalaj are nevoie de aproximativ patru luni pentru a se întoarce în sistem.

Ce s-a întâmplat în alte țări după introducerea SGR

În acest moment, sisteme de garanție-returnare au fost introduse în 41 de țări, la nivel mondial - 15 națiuni europene - Ungaria și Irlanda fiind cele mai recente exemple, în 2024. Ce s-a întâmplat în alte state europene după lansarea unor sisteme similare? În Slovacia, sistemul s-a lansat pe 1 ianuarie 2022, fiind doar pentru PET-uri și doze, fiind conceput să funcționeze împreună cu colectarea separată. Scopul imediat a fost acela de a colecta cel puțin 60% din ambalajele puse pe piață până la sfârșitul anului 2022. În prima lună rata de colectare a fost de 0,6%, dar la final de an a ajuns la 70%. Trebuie menționat, însă, că Slovacia avea deja o rată de colectare pentru PET de 62%, prin sistemul de colectare separată, și înainte de lansarea sistemului.

În România, statisticile arată că suntem cu 10 procente mai jos. Conform estimărilor Institutului pentru Politici de Mediu din Slovacia, aproximativ un 1,35 miliarde de ambalaje PET și doze de băuturi sunt plasate anual pe piața din această țară. În România ar putea fi de aproape 6 ori mai multe.

Letonia a lansat la 1 februarie 2022 un sistem de colectare a ambalajelor de băuturi administrat de o companie privată care reunește marii producători și retaileri autohtoni. În primele trei săptămâni s-au returnat în jur de 40 de mii de ambalaje, dar după 6 luni letonii au ajuns la o rată de colectare a ambalajelor PET de 54%. La doi ani de funcționare a sistemului, țara a atins o rată de colectare totală de 80%.

Ungaria a implementat anul acesta un sistem de returnare a ambalajelor de băuturi similar celui din România. În prima lună de funcționare au apărut probleme: de pildă, consumatorii susțin că nu au fost informați sau că nu observă sistemul, producătorii reclamă timpul scurt pe care l-au avut la dispoziție pentru a eticheta ambalajele, iar comercianții încă nu și-au setat automatele de preluare să recunoască toate ambalajele cu garanție. Și la vecini există o perioadă de tranziție, până la 30 iunie 2024. Ungaria estimează o piață de aproximativ 3,5 miliarde de ambalaje returnabile anual, la jumătatea celei din România. Obiectivul lor este de a crește rata de colectare a ambalajelor de la 40% la 90% în următorii 3 ani.

De ce găsim automate nefuncționale în magazine?

De ce există magazine unde automatele pentru returnarea ambalajelor cu garanție de 50 de bani (RVM) nu funcționează? Problema nu ține de RetuRO; aceste RVM sunt proprietatea retailerilor, care își organizează singuri această activitate, conform legii. Este însă și o perioadă de adaptare și aliniere.

Poate RetuRO să facă față unui flux atât de mare de ambalaje - 180 de milioane doar în ianuarie? În prezent, compania are funcționale două centre regionale, cel de la Giarmata, Timiș și cel de la Bonțida, Cluj. Anual, ele pot procesa împreună aproximativ 1 miliard de ambalaje SGR pe an. Centrul de la Bacău este în pregătire și vor mai urma și altele, dat fiind că ar putea ajunge să proceseze 7 miliarde de ambalaje pe an.

Sursa foto: RetuRO SGR