Studiul a fost realizat pe niște turme de bizoni din munții Țarcu, experții observând efectele comportamentului obișnuit al acestor erbivore. Astfel, cele 170 de exemplare își completează dieta zilnică de iarbă pe o suprafață de 48 de kilometri pătrați dintr-o arie protejată mai mare de circa 300 de kilometri pătrați.

Doar prin consumul ierbii, bizonii captează 54.000 de tone de CO2 anula, de 10 ori mai mult decât ar putea capta ecosistemul acelei zone în lipsa bizonilor. Cei care au realizat studiul spun, totuși, că cifra reală poate varia cu până la 55 de procente - atât în plus, cât și în minus. Cu alte cuvinte, bizonii pot capta, în medie, emisiile de CO2 de la 43.000 de mașini an de an, rezultatele maximale fiind de 84.000 de mașini anual.

Cum ne scapă bizonii de poluare

Prin modul în care consumă iarba, ea este „tunsă” într-un mod simetric, iar procesul de digestie al animalelor duce la reciclarea nutrienților care ajung, ulterior, înapoi în sol. Acesta se fertilizează cu semințele consumate de bizoni, plimbările lor ajutând la compactarea pământului - ceea ce nu permite evacuarea de CO2. Cum bizonii au evoluat în acest ecosistem din munții României (și nu numai) de milioane de ani, dispariția lor a dat peste cap ecosistemul, iar emisiile de CO2 au crescut în lipsa lor.

Studiul a fost realizat cu ajutorul WWF Romania, un reprezentant al organizației declarând că „rezultatele noastre arată care este potențialul pe care-l are reintroducerea unor animale sălbatice într-un ecosistem, mărindu-i capacitatea de a capta și reține CO2-ul din atmosferă”. Aceeași sursă mai susține că acest proces de reintroducere a animalelor în clmate pe care le-au populat în trecut poate fi o politică benefică în lupta cu emisiile poluante și una pe care cei cu putere de decizie nu ar trebui s-o ignore.

În România, bizonul a revenit în pădurile din munții Țarcu după 200 de ani. Dispariția sa nu doar din țara noastră, ci din întreaga Europă, poate fi pusă pe seama vânatului excesiv din perioada secolelor 17-19. În acest context, în perioada interbelică, bizonul dispăruse deja aproape complet din Europa, putând fi văzut doar în anumite zoo. Din 2014, însă, Rewilding Europe și WWF Romania au început procesul de reintroducere a bizonului european în țara noastră.

Astăzi, cam 7.000 de bizoni populează zone vaste din mai multe țări est-europene precum Polonia, Lituania, Rusia, Ucraina și Slovacia. Cei 170 de bizoni din munții Țarcu reprezintă una dintre cele mai mari turme de bizoni liberi din Europa.

Sursa foto: Shutterstock.com