O sută de persoane au fost ucise pe 2 ianuarie în atacuri comise în două sate din vestul statului Niger, în ceea ce ar putea fi cel mai grav masacru împotriva civililor în această ţară vizată de grupări jihadiste, transmite Agerpres.

'Tocmai ne-am întors de la locurile atacurilor. La Tchoma Bangou au fost până la 70 de morţi, iar la Zaroumadareye 30 de morţi', a declarat Almou Hassane, primarul din Tondikiwindi, care administrează cele două sate vizate 'de terorişti veniţi la bordul a o sută de motociclete'.

Primarul a spus că 'au fost şi 25 de răniţi, dintre care unii au fost evacuaţi la Niamey şi Ouallam pentru îngrijiri'.

Sursa a mai precizat că, 'pentru a ataca cele două sate (aflate la distanţă de 7 km), atacatorii s-au împărţit în două coloane: în timp ce una ataca Zaroumadareye, ceilalţi au atacat Tchoma Bangou'.

Cele două sate sunt situate la circa 120 km nord de capitala Niamey, în regiunea Tillabéri, frontalieră cu Mali şi Burkina Faso. Regiunea este vizată cu regularitate în ultimii ani de atacuri ale unor grupări jihadiste.

Dublul atac, anunţat de aleşi locali, dar fără un bilanţ precis, a fost comis în ziua proclamării rezultatelor alegerilor prezidenţiale. Acestea l-au dat confortabil în frunte, cu 39,33%, pe Mohamed Bazoum, candidat al partidului la putere şi fost ministru de interne, care a promis să intensifice lupta contra grupărilor jihadiste.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri