În anul 2021, pe fondul eforturilor extinse de a stopa activitățile ilegale de la granițele țării, autoritățile române au capturat circa 116 milioane de țigarete de contrabandă, în creștere cu aproape 5 milioane față de anul 2020. Valoarea de piață a țigaretelor de contrabandă capturate de autoritățile române anul trecut se ridică la peste 68 de milioane de lei, conform datelor centralizate pe www.stopcontrabanda.ro.

Piața neagră a țigaretelor din România a coborât în 2021 la nivelul de 8,7% față de 9,4% în 2020, conform celui mai recent studiu Novel Research. Totodată, în luna noiembrie 2021 a ajuns chiar până la 7,4% din totalul consumului, fiind cel mai mic nivel înregistrat în ultimii 15 ani.

Un nivel redus al traficului ilicit și un cadru fiscal predictibil pentru toate categoriile de produse cu nicotină sunt condiții esențiale pentru un context propice investițiilor și implicit creșterii contribuțiilor la bugetul de stat. Pe fondul reducerii pieței negre de țigarete, în primele 9 luni ale anului trecut BAT a plătit la bugetul de stat cu aproape 1 miliard de lei mai mult decât în aceeaşi perioadă a lui 2020.

Ileana Dumitru, Director Juridic și Relații Publice al Ariei Europa centrală și de sud din cadrul BAT

Conform rezultatelor prezentate în raportul KPMG Project Sun 2021, România se află pe al șaselea loc între statele membre UE ca nivel al contrabandei cu țigarete și pe primul loc în Europa de Est.

BAT continuă susținerea autorităților cu atribuții în domeniu în eforturile de combatere a contrabandei cu tutun: alături de alte proiecte, în 2021, 250 de camere mobile de supraveghere cu senzor de mișcare de tipul camerelor de vânătoare au fost donate Poliției de Frontieră și instalate mascat, pe direcțiile identificate în baza analizelor de risc de la frontiera externă a Uniunii Europene.

Datele despre evoluția capturilor de țigarete de pe teritoriul României pot fi consultate în timp real pe platforma www.stopcontrabanda.ro, o inițiativă BAT care are scopul de a veni în sprijinul autorităților prin centralizarea capturilor din întreaga țară, dar și de a informa consumatorii cu privire la efectele contrabandei cu țigări asupra societății. Campania este desfășurată în parteneriat cu Poliția Română, Poliția de Frontieră Română, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) și Direcția Generală a Vămilor.

Campania „Stop contrabanda” a fost lansată în primăvara anului 2017 de către BAT pentru a crea un punct unic de informare cu privire la contrabanda cu țigări.

BAT a devenit în 2020 cel mai mare contribuabil din România, după ce a plătit circa 9,6 miliarde lei către bugetul de stat. BAT este liderul pieței tutunului din România, cu o cotă de peste 50% și are peste 3.000 de angajați și creează alte 30.000 de locuri de muncă pe lanțul de distribuție și aprovizionare
BAT a lansat în România în decembrie 2017 dispozitivul glo.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri