Efectele coronavirusului ar putea duce la o încetinire sau o scădere a economiei, benefică pentru piaţa de fuziuni şi achiziţii, în condiţiile în care, în acelaşi timp, scade şi valoarea companiilor stimulând creşterea pieţei de fuziuni şi achiziţii, a declarat Andreea Bistriceanu, senior manager în cadrul PwC România.

"Se observă o preocupare mai accentuată pentru o eventuală încetinire a creşterii economice, deşi ar fi benefică pentru piaţa de fuziuni şi achiziţii. În contextul unei uşoare scăderi, probabil că scade în acelaşi timp şi valoarea companiilor şi, atunci, probabil există o creştere a pieţei de achiziţii şi fuziuni. În acest moment, multiplii sunt la un nivel ridicat, nu la fel ca în 2018, dar sunt consideraţi destul de mari ca şi nivel de multiplu de EBITDA. Având în vedere ultimele evenimente acum, cu coronavirus şi impactul Chinei considerabil în economia globală, coronavirus poate să ducă chiar la o scădere a economiei sau să contribuie la o încetinire a economiei. Este greu de spus cu cât, dar am văzut o scădere pe bursă de curând", a menţionat Andreea Bistriceanu, citat de Agerpres.

Potrivit acesteia, o descreştere a pieţei de fuziuni şi achiziţii este puţin probabilă în acest an, deoarece "dobânzile sunt destul de mici şi atunci accesul la finanţare este facil". De asemenea, Andreea Bistriceanu a subliniat că "există o competiţie şi o nevoie de inovare care se întâmplă nu numai organic, ci şi prin achiziţie".

Piaţa de fiziuni şi achiziţii din România este estimată, pentru anul acesta, la acelaşi nivel ca anul trecut, aproximativ 5,2 miliarde de euro.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri