"Rusia este o amenințare pentru țările noastre"
Șeful statului a vorbit, în conferința de presă de la finalul Summitului de la București despre declarația adoptată de liderii participanți.
„În declarație este scris explicit că Rusia este o amenințare pentru țările noastre. În declarație vorbim de Ucraina și de sprijinul pe care țările noastre continuă să-l ofere Ucrainei și asistență militară în faza curentă și garanții de securitate în faza următoare”, a declarat Nicușor Dan.
„Am trecut în revistă pe unde suntem cu respectarea angajamentelor pe care ni le-am asumat la Haga, la summitul NATO de anul trecut, și progresăm, adică suntem cu toții serioși și ne ținem de cuvânt și aste face bine alianței. Din partea României după cum știți anul acesta avem cheltuieli militare 2,5% din PIB și foarte important 40% din acești 2,5% se duc pe echipamente noi”, a mai spus președintele României.
Președintele a vorbit cu șeful NATO despre dronele rusești care ajung în România
Șeful statului a vorbit și despre îngrijorările românilor legate de dronele care ajung în apropierea granițelor țării și a precizat că subiectul a fost discutat cu secretarul general al NATO.
„Există o preocupare a cetățenilor români față de dronele care ajung să treacă granița noastră. Am vorbit despre asta cu secretarul general NATO. Există proiectul «Santinela Estului», care progresează exact pentru protecția cetățenilor români care sunt afectați sau potențial afectați”, a declarat președintele României.