Un proiect privind acordarea unui sprijin financiar sub forma de vouchere pentru elevi in vederea montarii de aparate ortodontice mobile a fost adoptat, joi, de Consiliul General al Municipiului Bucuresti (CGMB).

"Se aproba acordarea unui sprijin financiar sub forma de vouchere, in valoare de 1.100 de RON, elevilor cu varste intre 7 si 16 ani, cu domiciliul in Municipiul Bucuresti sau viza de resedinta obtinuta cu cel putin 6 luni inainte de depunerea cererii de aplicare in proiect, pentru montarea de aparate ortodontice mobile", se arata in proiectul de hotarare.

Conform sursei citate, se aproba bugetul multianual al proiectului "SMILE - Mobile", valoare de 2.287.720 de lei, constituit prin redistribuirea respectivei sume din bugetul proiectelor derulate prin Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti (ASSMB) a caror executie se estimeaza ca nu se va finaliza in anul fiscal 2019.

In 30 de zile de aprobarea proiectului de catre CGMB, ASSMB va elabora Regulamentul privind implementarea proiectului.

"Se aproba evaluarea cu intaietate a dosarelor tuturor solicitantilor care au aplicat in cadrul proiectului 'Consultatii stomatologice si aplicare de aparate ortodontice pentru elevii din Municipiul Bucuresti' si care nu pot beneficia de sprijinul acordat, din cauza epuizarii fondurilor aprobate pentru acest proiect", mai stipuleaza proiectul adoptat.

In expunerea de motive a proiectului se mentioneaza ca sanatatea oro-dentala este considerata in prezent un indicator al starii de sanatate generale, avand in vedere ca bolile cavitatii orale au consecinte negative asupra starii de sanatate a individului sau sunt cauza unor boli grave, cum ar fi cele cardiovasculare, diabetul, bolile renale, reumatismale etc.

Printr-o hotarare a CGMB din 14 iunie 2018 a fost aprobat proiectul "Consultatii stomatologice si aplicare de aparate ortodontice pentru elevii din Municipiul Bucuresti", implementat din septembrie 2018 de Municipalitate, prin ASSMB, care prevedea un sprijin financiar de 750 de lei pentru copii cu varste cuprinse intre 7 si 16 ani din Capitala in vederea aplicarii unui aparat ortodontic. Conform proiectului, in situatia in care un copil are indicatie pentru ambele arcade (superioara si inferioara), acestuia urmau sa i se deconteze 1.500 de lei.

Au fost inregistrate pana in prezent aproximativ 1.900 de solicitari din partea beneficiarilor (parinti/reprezentanti legali), dintre care aproximativ 320 de solicitanti nu pot beneficia de sprijinul acordat din cauza epuizarii fondurilor aprobate pentru acel proiect, se arata in expunerea de motive.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri