"Gândurile mele se îndreaptă către comunitatea evreiască, care a aflat teribila veste în această dimineaţă. Antisemitismul nu are ce căuta în societatea noastră", a subliniat Starmer pe reţeaua X.
Ambasada Israelului în Marea Britanie a remarcat la rândul său că antisemitismul este larg răspândit la Londra şi a apreciat că incendierea ambulanţelor este consecinţa urii tolerate ani la rând.
"Destul", a punctat ambasada pe X. "Trebuie să aibă loc o anchetă amănunţită şi măsuri decisive pentru a pune capăt acestui climat de intimidare înainte să se agraveze. Tăcerea şi inacţiunea nu mai sunt o opţiune".
Primarul Londrei, Sadiq Khan, a condamnat de asemenea atacul şi a afirmat că patrulele poliţiei vor fi intensificate în zonă.
Ambulanţele incendiate în suburbia Golders Green din nordul Londrei aparţineau Hatzola, o organizaţie voluntară non-profit care răspunde la urgenţe medicale. Poliţia metropolitană a precizat că atacul este tratat ca o infracţiune motivată de ură antisemită.