Ministerul Agriculturii, mesaj pentru fermieri: "Orice mesaj de acest tip trebuie tratat ca suspect"

Sursǎ foto: Pixabay

Ministerul Agriculturii, mesaj pentru fermieri: "Orice mesaj de acest tip trebuie tratat ca suspect"

Cuprins Articol:
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) îi avertizează pe fermieri şi pe toţi beneficiarii plăţilor gestionate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) să manifeste maximă prudenţă în privinţa mesajelor primite pe telefon sau online, care pot urmări obţinerea ilegală a datelor de acces în conturile personale.

Pentru protejarea datelor personale, fermierii sunt rugaţi să nu acceseze link-uri primite din surse necunoscute, să nu completeze date de conectare în pagini neoficiale şi să se informeze exclusiv din canalele oficiale ale APIA şi ale Ministerului Agriculturii.

"În acest context, facem precizarea că APIA nu solicită niciodată prin SMS date de autentificare, user, parole, coduri de acces sau informaţii privind conturile beneficiarilor. Orice astfel de mesaj trebuie tratat ca suspect şi nu trebuie urmat. APIA a informat public că a identificat mesaje SMS false care conţin link-uri suspecte", precizează Ministerul Agriculturii, într-un mesaj pe facebook.

"Recomandăm contactarea de urgenţă a centrului APIA de care aparţineţi"

Ministerul Agriculturii face apel la vigilenţă şi responsabilitate pentru prevenirea oricăror tentative de fraudă informatică îndreptate împotriva fermierilor. 

"Dacă aţi primit un astfel de mesaj, nu introduceţi niciun fel de date personale şi nu vă autentificaţi prin link-ul transmis. În cazul în care există suspiciuni cu privire la siguranţa contului, recomandăm contactarea de urgenţă a centrului APIA de care aparţineţi", se mai arată în document.

Personalizate pentru tine