Primăria Sectorului 6 continuă marcarea locurilor de parcare. Unde au apărut cele mai noi locuri cu plată

Sursă foto: Facebook.com / Primăria Sectorului 6

Primăria Sectorului 6 continuă marcarea locurilor de parcare. Unde au apărut cele mai noi locuri cu plată

Cuprins Articol:
Primăria Sectorului 6 continuă inițiativa de marcare a locurilor de parcare cu plată de pe raza sectorului. Autoritățile locale au anunțat demarcarea a 85 de locuri pentru șoferi pe Bd. Regiei, care se adaugă la celelalte peste 2.500 de locuri cu plată din sector, se arată într-o postare pe Facebook.

Câte locuri de parcare marcate există în Sectorul 6 din Capitală 

Noile locuri de parcare marcate pe Bd. Regiei pot fi folosite de orice șofer, în intervalul orar 08.00 – 20.00, cu doar 1 leu pe oră. Abonamentul de o zi costă 7 lei, iar cel de o lună 60 de lei. După ora 20.00, parcarea este gratuită pe aceste locuri, transmite primăria

În urma acestui demers, pe raza Sectorului 6 sunt, în total, 2.576 de locuri de parcare cu plată. Pe toate aceste locuri au gratuitate mașinile 100% electrice, dar și șoferii cu dizabilități, indiferent de tipul de mașină utilizat. Acestea vor parca pe locurile special marcate și singura obligație este să afișeze în parbriz legitimația de handicap.

Pe lângă aceste locuri de parcare cu plată nenominale, în Sectorul 6 mai există alte 11.000 de locuri noi de parcare de reședință, pentru mașini, înființate în ultimii cinci ani. De asemenea, în sector au mai fost delimitate 1.550 de locuri de parcare pentru biciclete. Nu este clar, însă, ce statut au șoferii de hibride, cu privire la plata locurilor de parcare nenominale. 

Cât costă locurile de parcare nenominale în București

În București, CMPB are în exploatare peste 32.000 de locuri de parcare, conform spuselor lui Nicușor Dan pe când ocupa funcția de primar general. Edilul preciza că alte 70.000 de locuri de parcare au primit avizele necesare și urmează să fie marcate pentru a fi date în folosință și, totodată, taxate de către Municipalitate.

Începând din data de 1 martie 2023, în București se aplică un tarif unic pe oră pentru toate locurile marcate cu albastru și operate de CMPB. Prețul este de 5 lei și, în realitate, își asigură 1 oră și 15 minute de parcare pentru un loc albastru. Acest tarif se aplică de luni până vineri, în intervalul 8:00 – 20:00.

Alternativ, șoferul auto poate achita 30 de lei pentru un abonament pe o zi întreagă pe un loc de parcare albastru. Compania municipală oferă șoferilor nouă (9) modalități de plată pentru șoferi:

  • Casieri încasatori;
  • Aplicaţia Parking Bucureşti;
  • Aplicaţia AmParcat,
  • Prin site-ul www.cmpb.ro;
  • Prin site-ul și aplicația www.Ghiseul.ro;
  • Pe mobil, prin SMS, la 7576;
  • Prin scanarea codului QR de pe semnele din dreptul zonelor de parcare cu linii albastre;
  • Cu ajutorul automatelor de autotaxare;
  • Prin automatele de plată SelfPay.

Posesorii de automobile electrice și hibride beneficiază și în 2025 de parcare gratuită pe locurile albastre marcate de Municipalitate. Pentru a avea parte de această facilitate, proprietarul unui EV sau a unui automobil hibrid (MHEV, FHEV sau PHEV), trebuie să obțină o vinietă pentru parcare gratuită.

Personalizate pentru tine