BetBrain Software, companie specializata in servicii IT, s-a relocat in Centrul de afaceri Nouveau din zona Lipscani, detinut de catre omul de afaceri Ion Tiriac, unde a inchiriat o suprafata totala 1.300 mp, potrivit Realtime, compania de consultanta imobiliara care a intermediat tranzactia.
BetBrain Software are aproximativ 100 de angajati, urmand ca in urmatorul an sa se extinda cu inca 30 de angajati. In acest context, compania a optat ca noua locatie sa fie in centrul orasului, la km 0.
Chiar daca suprafata inchirata este mai mare decat necesarul actual, BetBrain a adoptat o strategie pe termen lung, asigurandu-si astfel spatiul necesar pentru urmatorii 2-3 ani.
Spatiul ocupat de BetBrain Software se afla pe fostul spatiu inchiriat de retailerul Cora, compania care asigura servicii IT achizitionand inca 450mp ca parte a strategiei de dezvoltare pentru urmatorii trei ani.
Centrul de afaceri Nouveau este acum ocupat integral, avand chiriasi precum Unicredit Tiriac Bank (financiar), Banca Transilvania (financiar), Telmap (software), EuroWeb (provider Internet firme B2B), AEGEF (constructii) sau Optaros (comert electronic).
Centru de afaceri a fost livrat in martie 2002, acopera o suprafata de 7.058 mp construiti, din care 5.366 mp utili si dispune de subsol, parter si 5 etaje superioare.
Tiriac Imobiliare este dezvoltator in domeniul de real estate si al constructiilor si face parte din grupul Tiriac Holdings Ltd. Principale investitii ale Grupului sunt concentrate in domeniile financiar-bancar, comert cu autovehicule, proprietati imobiliare si servicii de transport aerian. Tiriac Imobiliare si-a inceput activitatea in anul 1994, odata cu infiintarea Fergus Construct International, prima firma imobiliara a grupului Tiriac Holdings.
Printre proiectele companiei se numara Centrul Tiriac din soseaua Nordului, Centrul Nouveau, Centrul Vama Postei din Calea Giulesti, magazinele Praktiker din Brasov si Targu Mures si showroom-urile auto Mitsubishi din Calea Giulesti, Land Rover-Jaguar, Daimler Chrysler si Ford Brasov.



Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »


Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri