BMW Group lanseaza BMW Start-up Garage, un program de sustinere a start-up-urilor, pentru cei care vor sa dezvolte prototipuri auto sau concepte tehnologice care ar putea fi folosite de compania germana.

Orice companie interesata poate aplica online la BMW Startup Garage. Ulterior, selectia este realizata direct prin intermediul BMW Startup Garage in stransa consultare cu divizia de inovatie a BMW Group si cu departamentele relevante din BMW Group, se arata intr-un comunicat al BMW Group.

Ulterior, companiile ce au fost selectate vor fi supuse unui program special ce va dura mai multe luni. In centrul acestui program este dezvoltarea unui prototip functional cu o aplicare relevanta pentru BMW Group. Startup-urile vor primi asistenta pentru construirea propriei retele in cadrul BMW Group si in elaborarea unui plan de afaceri. In tot acest timp, compania selectata primeste sprijin, consultanta si mentoring si beneficiaza de experienta BMW Group.

BMW Startup Garage este condus de directorii de inovatie Gregor Gimmy si Matthias Meyer. "Cautam companii bune, nu doar buni inovatori", a explicat Matthias Meyer. "Oricine care vrea sa aplice trebuie sa vina nu doar cu o idee mareata, ci si cu o echipa foarte buna. La urma urmei, doar o echipa de calibru poate face ca ideile sa functioneze cu succes."

In principiu, orice startup, aflat oriunde pe mapamond, se poate inscrie in programul BMW Start-up Garage. Conceptul nu este restrictionat doar la companii din domeniul auto, ci se extinde si la cei care ofera tehnologii ce pot fi transferate catre solutii din lumea auto.

Cu cele trei marci ale sale - BMW, MINI si Rolls-Royce -, BMW Group este liderul mondial al constructorilor premium de automobile si motociclete. BMW Group dispune de 30 de facilitati de productie si asamblare in 14 tari si are o retea de vanzari in peste 140 de tari.

In 2014, BMW Group a vandut, la nivel mondial, aproximativ 2,118 milioane de automobile si 123.000 motociclete. Profitul brut pentru anul fiscal 2014 a fost de aproximativ 8,71 miliarde de euro, iar veniturile au fost de 80,40 miliarde de euro. La 31 decembrie 2014, BMW Group dispunea de o forta de munca de 116.324 de angajati.

Sursa foto: Radu Bercan / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Start Up »



Setari Cookie-uri