În mod ironic, Sultan Al Jaber, este atât președintele Masdar, o firmă dedicată energiei verzi, dar totodată și CEO al ADNOC (Abu Dhabi National Oil Company), compania petrolieră de stat a Emiratelor Arabe Unite (EAU).

Compania Masdar şi Hidroelectrica au semnat chiar anul acesta un acord de colaborare pentru producţia de energie regenerabilă.

Viitorul rol al combustibililor fosili este unul dintre cele mai controversate subiecte cu care se confruntă țările în cadrul summitului COP28 privind clima. În timp ce o parte din participanți fac presiuni pentru o "eliminare treptată", alții cer un limbaj mai slab, de "reducere treptată". Rapoartele științifice au arătat că folosirea combustibililor fosili trebuie să fie redusă rapid pentru a menține încălzirea globală sub 1,5 grade - obiectivul Acordului de la Paris privind clima și un prag peste care oamenii de știință avertizează că va fi mai dificil pentru oameni și ecosisteme să se adapteze.

Al Jaber a făcut aceste remarci în timpul panelului de discuții She Changes Climate, scrie CNN. Al Jaber a fost întrebat de Mary Robinson, fost președinte al Irlandei și actual președinte al Elders Group, un grup independent de lideri globali, dacă va milita pentru eliminarea treptată a combustibililor fosili.

În răspunsul său, Al Jaber i-a spus lui Robinson: "Nu există nicio știință sau niciun scenariu care să spună că eliminarea treptată a combustibililor fosili va duce la atingerea nivelului 1,5 grade". El a spus că se aștepta să vină la întâlnirea She Changes Climate pentru a avea o "conversație sobră și matură" și că nu se "nu va lua parte la nicio discuție alarmistă".

El a continuat spunând că obiectivul de 1,5 grade este obiectivul său, iar reducerea și eliminarea treptată a combustibililor fosili este "inevitabilă", dar "trebuie să fim realiști, serioși și pragmatici în această privință".

Acesta a devenit ironic față de Mary Robinson atunci când acesta a insistat asupra subiectului.

"Te rog, ajută-mă, arată-mi o foaie de parcurs pentru o eliminare treptată a combustibililor fosili care să permită o dezvoltare socio-economică durabilă, dacă nu cumva vrei să duci lumea înapoi în peșteri", a declarat Sultan Al Jaber.

Președinția lui Al Jaber la summitul COP28 a fost controversată. Omul de afaceri este trimisul Emiratelor Arabe Unite pentru climă și prezidează consiliul de administrație al companiei sale de energie regenerabilă, dar conduce și compania de stat Abu Dhabi National Oil Company.

Un purtător de cuvânt al COP28 a declarat pentru CNN că "această poveste este doar o altă încercare de a submina agenda președinției, care a fost clară și transparentă și susținută de realizări tangibile ale președintelui COP și ale echipei sale".

Foto: Masdar