China a aprobat planuri pentru proiecte de infrastructura cu fonduri estimate la 158 miliarde de dolari, investitiile urmand sa sustina cresterea intr-o economie care se confrunta cu scaderea ritmului de dezvoltare, potrivit cotidianului britanic Financial Times, citat de Mediafax.
Banii vor fi cheltuiti pe parcursul a mai multi ani, iar guvernul nu a descris investitiile ca pe un pachet de stimulare a economiei, insa anunturile au alimentat un nou optimism privind perspectivele Chinei.

Bursa chineza a urcat cu peste 4% in prima parte a sedintei de vineri, reflectand sperantele investitorilor ca economia Chinei ar putea fi in pragul revenirii dupa doi ani de incetinire a cresterii.

"Cu semne clare ale unei incetiniri economice mai puternice, guvernul central al Chinei a luat masuri reale", a afirmat Lu Ting, economist la Bank of America Merrill Lynch.

Avansul economic al Chinei a fost de 7,6% in trimestrul al doilea, minimul ultimilor trei ani, iar datele din ultimile luni indica o incetinire si mai puternica in acest trimestru.

Analistii asteptau de mai mult timp ca guvernul sa intervina cu noi cheltuieli si relaxari ale politicii monetare, insa liderii de la Beijing au fost foarte precauti si au luat doar masuri cu impact redus.

In ultimele doua zile, Comisia Nationala pentru Reforma si Dezvoltare Nationala, o agentie centrala de planificare, a aprobat 25 de proiecte de transport urban, 13 proiecte pentru constructia de autostrazi, proiecte pentru sapte canale si noua facilitati de tratare a apei menajere. Costurile totale ale proiectelor sunt estimate la 1.000 de miliarde de yuani (158 miliarde de dolari) sau 2% din PIB.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri