Reprezentanti ai Finantelor, Consiliului Concurentei, CNA, ANPC, ORDA si OSIM vor constitui Consiliul interinstitutional in domeniul combaterii concurentei neloiale, organism care va asigura coerenta politicilor publice in domeniu, a decis miercuri Guvernul.

Consiliul va fi un organism consultativ, nepermanent si fara personalitate juridica si are drept scop definirea si implementarea politicilor publice in domeniul combaterii concurentei neloiale. Acesta va asigura coerenta fundamentarii si implementarii politicilor publice din domeniile specifice de activitate cu impact relevant in mentinerea unei piete concurentiale loiale, informeaza Mediafax.

Totodata, forul mentionat va asigura comunicarea interinstitutionala in aceste domenii, precum si armonizarea punctelor de vedere ale institutiilor cu atributii in domeniu la nivel national. Consiliul va supune dezbaterii rezultatele evaluarii cadrului legal specific fiecarei autoritati cu impact relevant in mentinerea unei piete concurentiale loiale si, dupa caz, va face propuneri pentru imbunatatire, in concordanta cu reglementarile Uniunii Europene si practicii in domeniu.

O alta atributie vizeaza elaborarea raportului anual privind implementarea legislatiei cu impact relevant in mentinerea unei piete concurentiale loiale pentru anul precedent, care va fi inaintat Guvernului prin grija Ministerului Finantelor Publice pana la data de 30 iunie a anului urmator, se arata intr-un comunicat remis de Executiv.

Activitatea Consiliului se va desfasura in sedinte semestriale, pe baza unui program tematic anual sau ori de cate ori este necesar, iar din el vor face parte cate doi reprezentanti ai Ministerului Finantelor Publice, Consiliului Concurentei, Consiliului National al Audiovizualului(CNA), Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor(ANPC), Oficiului de Stat pentru Inventii si Marci(OSIM), Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor(ORDA).

Presedinte al Consiliului interinstitutional va fi unul dintre reprezentantii Ministerului Finantelor Publice, numit prin ordin al ministrului respectiv, iar secretariatul si suportul logistic necesar sunt asigurate de Consiliul Concurentei.

La lucrarile Consiliului interinstitutional pot participa, in calitate de invitati, fara a avea drept de vot, reprezentanti ai organizatiilor societatii civile si profesionale cu rol de autoreglementare in domeniu, care ar putea contribui la solutionarea unor probleme aflate pe ordinea de zi, se mai arata in comunicat.

Sursa foto: Sursa foto: bikeriderlondon / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri