In prima jumatate a anului 2010, piata de publicitate online a crescut cu 65% fata de acelasi semestru al anului 2009 si cu 6% fata de a doua jumatate a anului 2009, potrivit studiului ROADS (Romanian Online Advertising Study), realizat de IAB Romania si PwC Romania.
In primul semestru din 2010 volumul pietei de publicitate online a atins cifra record de 42.053.916 lei (aproximativ 10 milioane de euro), cea mai mare cifra inregistrata pana acum pentru un semestru, incepand cu anul 2007, primul an in care IAB Romania si PwC Romania au demarat studiul ROADS. Cifra este apropiata de valoarea inregistrata pentru intregul an in 2007.

“Varful negativ al crizei in publicitatea online din Romania a fost primul semestru din 2009, singurul de pana acum care a inregistrat scaderi. De atunci, urmatoarele doua semestre au avut cresteri. Acest prim semestru al lui 2010 ne-ar putea arata ca publicitatea online a depasit momentul crizei”, a declarat Cristian Petriceanu, presedinte al IAB Romania.

Studiul derulat de IAB Romania si PricewaterhouseCooers structureaza investitiile in publicitatea online din Romania in functie de formatele depublicitate folosite, categoriile de advertiseri care au utilizat publicitatea pe internet, precum si in functie de lunile din fiecare semestru pentru determinarea sezonalitatii. Prima editie ROADS din 2010 a analizat primul semestru al anului in curs, furnizand analize comparative complete intre primele semestre din cei 4 ani de derulare a studiului (2007, 2008, 2009 si 2010). La aceasta editie au participat 18 companii.

„Ne asteptam ca incasarile din publicitatea online in 2010 sa le depaseasca semnificativ pe cele de anul trecut si sa fie cele mai bune de cand se realizeaza studiul IAB- PwC Romania . Aceste date arata ca actuala conjunctura economica a accelerat orientarea consumatorilor catre mediul online, iar cheltuielile de advertising nu fac decat sa urmeze aceasta tendinta. Se confirma ca mediul digital este cel mai dinamic segment al pietei locale de media”, a declarat Ruxandra Bandila, Director, Marketing, Comunicare si Business Development, PwC Romania.

Urmatoarea editie a studiului realizat de IAB Romania si PwC va demara culegerea de date la inceputul anului 2011, si va cuprinde analiza datelor din ultimii 4 ani. Studiul va fi publicat in continuare semestrial, prezentand rezultatele din semestrul anterior, furnizand astfel de doua ori pe an cifre actualizate privind evolutia pietei de publicitate online in Romania.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »


Setari Cookie-uri