FOTO | Prim contact cu Dacia Sandero Stepway 2026. Care sunt argumentele celei mai populare mașini din Europa

Sursă foto: Wall-Street.ro

Gallery Vezi Galeria (37)

FOTO | Prim contact cu Dacia Sandero Stepway 2026. Care sunt argumentele celei mai populare mașini din Europa

Cuprins Articol:
Dacia a prezentat, în urmă cu câteva luni, toate noutățile pe care le aduce gamei sale pentru acest an, iar unul dintre modelele care a primit cele mai multe îmbunătățiri a fost Sandero Stepway. Asta nu ar trebui să mire pe nimeni, din moment ce Sandero împreună cu versiunea cu aspect mai robust Stepway și-au unit forțele pentru a fi, pentru al doilea an la rând, cea mai bine vândută mașină din Europa indiferent de canalele de comercializare. În cadrul unui test colectiv organizat în Franța, Wall-Street.ro a putut să încerce motorizarea nouă Eco-G 120, iar acum vă oferim toate detaliile despre acest model și al său facelift mecanic, interior și exterior.

Mai este sau nu Dacia o exprimare pe patru roți a esențialului? 

Am avut norocul să fotografiem Sandero Stepway alături de versiunea cu primul facelift, cel executat la momentul schimbării siglei

Ce înseamnă „esențialul”? Și, mai precis, cum se exprimă el sub forma unui automobil? De la începutul actualului mileniu, toate eforturile Dacia au fost închinate găsirii răspunsului la această întrebare și, mai apoi, rafinării rețetei pentru ca răspunsul să facă față noilor generații de cumpărători, unii tot mai pretențioși. Dacă discuți cu un oficial al mărcii autohtone, îți va spune instant că printre elementele de fundație ale mărci este ideea că o mașină Dacia trebuie să ofere strictul necesar clientului, adică să-i fie un mijloc de locomoție esențial

Prima variantă a acestei rețete a fost creionată, în urma unor vizite în uzinele Lada (AvtoVAZ) din Rusia de președintele de atunci al Renault, Louis Schweitzer. Acesta a avut viziunea de a crea o mașină „de 5.000 de euro”, iar această viziune a devenit prima generație a Daciei Logan. Acesta a și fost primul automobil dezvoltat de Renault după ce francezii au preluat Dacia, iar, de atunci, Dacia a tot evoluat, intrând cu noi modele pe noi piețe și făcându-și loc în noi segmente. 

Dacă te întinzi la vorbă cu oamenii, mulți vor critica Dacia din 2026 pentru că ea este „prea scumpă” sau pentru că producătorul piteștean s-a „îndepărtat” de idealul său exprimat prin primul Logan. În fond, Daciile de astăzi oferă mult mai multe echipări, mult mai multă siguranță și tehnologie decât reușea să pună pe masă butucănoasa berlină din 2004. Dar, în realitate, asta nu înseamnă că un Bigster, un Spring sau un Sandero Stepway nu oferă, astăzi, „esențialul”, fiecare în spațiul său de manevră și într-o manieră diferită.

Bara neagră din autocolant dintre stopuri face distincția dintre Stepway și versiunea normală și mai evidentă

Dacă întoarcem ceasul timpului chiar mai mult, vom vedea că, de exemplu, un BMC Mini era considerat „esențial” pentru clientul britanic de la finele anilor ‘60, respectiv un micuț Yugo (un Fiat 128 scurtat și simplificat) era văzut ca „esențial” de către clientul iugoslav din 1980. Dar, pe drept vorbind, niciuna dintre aceste mașini nu mai răspund la nevoile șoferului din 2026, la fel cum un televizor din 1960 sau 1980 nu mai face față la cerințele consumatorului contemporan. De aici putem trage concluzia că nu Dacia s-a desprins de misiunea sa originală, ci clienții au început să considere un număr tot mai mare de lucruri ca fiind „esențiale”

De aceea, pentru a rămâne o propunere acceptabilă, o Dacia a trebuit să ofere tot mai multe. Și asta în condițiile în care prețul a trebuit să rămână, în continuare, accesibil. Dar, la fel ca și „esențialul”, nici prețul nu a stat pe loc, astfel că, dacă o mașină era considerată accesibilă la un preț de 7-8.000 de euro în 2005, astăzi, la două decenii și ceva distanță, o mașină accesibilă sare de 16.000 de euro, adică prețul s-a dublat. Evident că și salariile au crescut, a crescut și inflația (deci și costul vieții în ansamblu), dar unele critici rămân. 

După ce am mers, în aceeași zi, la foc automat, cu patru modele foarte diferite din gama Dacia, putem concluziona că producătorul român încă oferă un raport echipamente-preț greu de bătut, dar „curentul” din Est ar putea să nu mai bată în pânzele mărcii de buget a Renault pe viitor, însă despre asta vom vorbi cu altă ocazie. 

Cum arată Dacia Sandero Stepway 2026

Culoarea exterioară îl scoate pe Sandero în evidență

Dacia a prezentat gama sa împrospătată pentru 2026 în cadrul unui eveniment ambițios organizat, la finele anului trecut, în Franța. Mesajul a fost unul clar: deși vânzările continuă să crească, iar Dacia este lideră sau se află pe primele poziții pe mai multe piețe europene, iar Dacia Sandero este de doi ani cea mai vândută mașină de pe continent, constructorul nu ațipește pe laurii propriului succes. Puține sunt mărcile care au reușit să facă o împrospătare estetică la o bună parte din modelele din gamă, în același timp aducând noutăți la toate modelele. 

În cazul lui Sandero Stepway, versiunea mai robustă (din punct de vedere estetic) a hatchback-ului construit astăzi exclusiv în Maroc, modificările interior-exterior sunt multiple. 

În primul rând, vorbim despre o grilă față redesenată, la pachet cu o bară cu o altă îmăprțire, care arată mai agresiv. Semnătura luminoasă a farurilor este diferită, cu elementele orizontale, în timp ce, în spate, găsim faruri cu sticlă clară, adică „Lexus lights” dacă-și mai aduce aminte cineva de Lexus IS din anii '00. Și jantele de pe versiunea de top au un design nou, iar siglele cu „Stepway” aproape că au dispărut, deși elementele de diferențiere rămân multiple, toate zonele de plastic negru din trecut (de la pasajele roților și de pe bare) fiind înlocuite cu starkle, materialul patentat de Dacia și produs parțial din materie primă reciclată. 

La interior, Sandero Stepway arată la fel ca și surata standard cu nivel de echipare similar, dar sunt diferențe la texturile de pe scaune. Trecând peste asta, vorbim despre niște noutăți care cresc nivelul de confort față de modelele din anii anteriori - de apreciat căci ne referim la un model lansat în 2020 și care va primi în curând o versiune nouă

Printre ele menționăm volanul încălzit, ecrane digitale mai mari (instrumentar de bord de 10 inchi, respectiv ecran de infotainment central de 10 inchi pe echiparea Extreme), sistem de climatizare automat, oglinzi cu rabatare electrică și scaune față încălzite. În plus, farurile au fază lungă automată, iar exercițiul parcării este ușurat de prezența sistemului de camere video Multi-View. Există și o cameră, pe stâlp, în stânga, care urmărește atenția șoferului la drum și care te avertizează dacă ești neatent sau pari obosit. 

În plus, există și o suită de echipări suplimentare, pe lângă celebrele U-Clip (un alt patent Dacia), printre care se numără un sac menajer ce poate fi prins de hayon, dar și un soi de „pouch” mare, de montat pe spătarul scaunelor din față. Per total, nu te poți declara dezamăgit de acest late-cylce refresh, mai ales în condițiile în care prețurile au rămas practic neschimbate, iar Sandero Stepway Extreme începe în România de la 19.800 de euro

Cum se conduce Dacia Sandero Stepway 2026

Știu eu asta, știți și voi asta… pe scurt, știm cu toții asta. Știm că nu prea contează cum se conduce această Dacie sau, în definitiv, orice Dacie, pentru că nu-ți iei o astfel de mașină ca să te dea pe spate experiența de la volan, ci pentru că vrei un automobil nou, cu toate beneficiile care vin la pachet cu achiziția unei mașini noi, care să te ducă în siguranță și cât mai confortabil din A în B. 

Și, după o primă experiență la volanul lui Sandero Stepway, pe foarte înțelegătoarele drumuri franceze, concluzia e că Sandero oferă asta și chiar mai mult de atât. De ce? Pentru că, în premieră, vorbim de o transmisie automată cu șase rapoarte și padele în spatele volanului, care-ți permit să schimbi singur treapta de viteză. Ideea sună bine, dar nu-ți vei bate aproape niciodată capul cu ele în viața de zi cu zi. 

Un alt plus al trecerii la o automată (de la vechiul CVT), este că schimbarea treptelor se face mai liniar și mai „elegant”, deși există momente, când ceri maximum de la motor, când tot ansamblul stă și are nevoie de timp de cugetare. Trebuie spus că selectorul transmisiei, același ca pe Duster/Bigster/Spring, nu are un mod de rulare manual, dar dacă tragi puțin de padela din dreapta treci transmisia în modul manual și asta îți apare și pe instrumentar, prin „D” urmat de o cifră, adică treapta în care te afli.

Noi am condus doar o singură motorizare de pe acest model și anume Eco-G 120. Aceasta este versiunea îmbunătățită a vechiului Eco-G 100, adică un propulsor dual-fuel, alimentat și cu benzină, și cu GPL. Practic, mașina oferă două rezervoare de combustibil și este gândită pentru curse lungi. Acum, rezervoarele sunt fiecare cu câte 10 litri mai mari (de la 40 la 50 de litri), iar asta se traduce printr-o autonomie totală ce bate spre 1.500 de kilometri, adică circa 700 și ceva de kilometri de căciulă. 

Nu am putut să obținem date de consum prea relevante, pentru că n-am mers decât o oră cu mașina pe drumuri extra-urbane franțuzești, cu o viteză medie de 60-70 km/h, dar Dacia comunică un consum combinat de 5.7 litri/100 de km (7.2 l/100 de km pe GPL). Noi am obținut cifre mai mari pe ruta noastră, dar mai trebuie investigat în oraș. 

Legat de ținuta de drum, concluzia ar fi că mașina este docilă, previzibilă și sigură. Cu alte cuvinte, cei 20 de cai putere suplimentari se simt, mai ales când accelerezi de la viteze de oraș, iar mașina este comodă peste denivelări, deși simți ruliu în viraje, cum te și aștepți. Direcția, în mod contraintuitiv, este mai greoaie la viteze mici decât la viteze mari și nu va câștiga premii pentru precizie, dar nici nu trebuie. 

Conform Dacia, motorul Eco-G 120 (pur ICE, fără susținere hibridă) este un propulsor de 1,2 litri turbo cu trei cilindri, care oferă 120 de cai putere la 4.500 de rotații pe minut și 190 Nm pe benzină, respectiv 197 Nm pe GPL. Trăgând linie, aceste cifre sunt suficiente pentru o mașină ce cântărește 1.324 de kilograme, iar garda la sol ușor mai mare pe modelul Stepway înseamnă că nu vei avea probleme să urci pe bordură sau să treci de gropile care se formează inevitabil pe străzile Capitalei după sezonul rece. 

Concluzii: Dacia Sandero rămâne o mașină fără rival

Nu folosim cuvinte mari. Cu adevărat, nu există un alt hatchback dual-fuel pe piață în această zonă de preț la ora actuală. Renault Clio mai venea cu această soluție, dar, în rest, nu ai alternative. Această opțiune va fi scoasă din fabricație cel târziu în 2030 din cauza normelor de CO2 aferente regulamentului Euro 7, conform spuselor șefului de vânzări de la Dacia Frank Marotte, dar până atunci merită să fie luată în seamă. 

Nu putem să nu apreciem îmbunătățirile pe partea de confort, deși infotainment-ul (simplu și intuitiv) este destul de lent în modul său nativ (fără să utilizezi Apple CarPlay/Android Auto), dar măcar îți poți conecta telefonul wireless și ai acum parte și de un charging pad wireless. 

În plus, există o textură nouă pe scaune, iar noua transmisie face ca mașina să fie mai confortabilă, deși propulsorul în trei pistoane nu este cel mai silențios de pe piață. De asemenea, plasticul dur tipic Dacia domină în continuare habitaclul, în ciuda apariției de materiale moi pe fețele de uși și pe bord, dar asta nu reprezintă o surpriză. Sistemul de camere pentru parcare nu oferă o imagine de o calitate deosebită, dar te ajută, iar asta contează, având în vedere prețul de achiziție care a fost menținut. 

Per total, Sandero rămâne o alegere atrăgătoare dacă vorbim de echiparea de top și asta pare că este și opinia clienților Dacia. reprezentanții mărcii ne-au relatat, în mai multe rânduri, că echipările de top sunt adesea cele mai populare și asta nu doar în cazul SUV-urilor Duster și Bigster, deci oamenii vor ca „esențialul” să conțină cât mai multe, așa cum am constatat. 

Încheiem, pentru amuzament, cu o anecdotă pățită în timpul test drive-ului. Pentru a lua o pauză și pentru a face niște fotografii, ne-am oprit în timpul experienței cu Sandero Stepway în parcarea unui centru comercial. Întâmplător, lângă noi a parcat un domn în vârstă la volanul unui BMW Seria 5 mai vechi. Acesta a coborât din mașină și, văzându-ne cum umblam pe lângă noul Sandero, nu s-a sfiit să laude mașina, spunând că aceasta arată „foarte frumos” și că „știe” despre noile modele Dacia din 2026. Și acum vine întrebarea: cât de des s-ar întâmpla asta în România? Vă las vouă șansa să răspundeți, în comentarii… 

P.S. Pentru ilustrarea acestui material am folosit și imagini cu Sandero normal, varianta non-Stepway, pe care n-am avut (încă) ocazia să o conducem. Mai merită menționat și că Dacia nu a deschis încă comenzile la Sandero Stepway cu motorul Hybrid 155 de pe Bigster, asta se va întâmpla probabil prin iunie, urmând ca primele livrări să fie în septembrie. 

Personalizate pentru tine