Constructorul auto Dacia celebrează ieșirea pe poarta fabricii a 10 milioane de autoturisme. Un vehicul Duster SL Extreme, de culoare Gri Urban, a marcat astăzi atingerea pragului de 10.000.000 de automobile produse sub brandul Dacia.

Primul autoturism purtând marca Dacia a fost fabricat la Uzina de la Mioveni în data de 20 august 1968.

Rezultat al cooperării cu compania Renault, inițiată încă din 1966, producția de autoturisme Dacia a debutat cu fabricarea sub licență a modelului Renault 8, sub numele de Dacia 1100.

În 1969 a intrat în producţie Dacia 1300, după licența Renault 12. Modelul a rămas în fabricaţie timp de 35 de ani, dând naștere unei întregi familii de vehicule (break, sport, utilitare) care au marcat peisajul auto al României în ultimele decenii ale secolului XX. O nouă generație de modele, proiectată şi dezvoltată integral în România, a fost lansată în 1995, sub numele Dacia Nova.

Renault revine în 1999

Preluarea uzinei de la Mioveni de către Grupul Renault în anul 1999 a deschis un nou capitol în istoria Dacia, care a devenit, odată cu lansarea modelului Logan, în anul 2004, un constructor cu vocație internațională.

Începând din 2005, fabricarea modelului Dacia Logan a debutat în prima uzină din afara României – uzina SOMACA din Casablanca (Maroc).

Expansiunea comercială a mărcii Dacia şi diversificarea gamei de modele au impus extinderea capacităților de producţie ducând la inaugurarea, în 2012, a unei noi uzine în orașul port Tanger, din Maroc. O altă linie de fabricaţie, destinată exclusiv nevoilor pieței algeriene a fost deschisă în 2016 în orașul Oran.

Spring - prima electrică din istoria mărcii

În fine, din 2020, uzina din orașul chinez Shyian asigură producția modelului Spring – primul vehicul electric al mărcii Dacia.

De-a lungul celor 54 de ani care au trecut de la fabricarea primului autoturism Dacia, pe liniile de asamblare ale celor cinci uzine s-au succedat șase familii de modele. Produs în uzinele de la Mioveni, Tanger şi Casablanca, Sandero (inclusiv Sandero Stepway) este modelul Dacia cu cel mai mare succes internațional – din 2017 fiind cel mai vândut autoturism către persoanele fizice din Europa.

La rândul său, modelul Duster – fabricat în exclusivitate la uzina de la Mioveni – este cel mai vândut SUV din Europa către aceeași categorie de clienți.

Dacia este prezentă în 44 de țări, de pe patru continente. Marea majoritate a vânzărilor se realizează în Europa, principalele pieţe fiind Franţa, Germania şi Italia.

Sursa foto: Dacia

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri