Gazprom livreaza din ce in ce mai putine gaze in Romania, folosind pretextul diminuarii volumelor prin disfunctionalitati tehnice.

Grupul rus Gazprom continua sa livreze mai putine gaze Romaniei si justifica diminuarea volumelor prin disfunctionalitati tehnice, potrivit Departamentului pentru Energie, potrivit Mediafax.

"Ieri (marti - n.r.), ambasadorul Federatiei Ruse la Bucuresti ne-a transmis un raspuns oficial conform caruia scaderea livrarilor de gaze rusesti este cauzata de anumite disfunctionalitati tehnice, aparute ca urmare a unor actiuni Gazprom de umplere a depozitelor de gaze pentru pregatirile necesare perioadei de iarna", a declarat intr-un comunicat ministrul delegat pentru Energie, Razvan Nicolescu. Importurile de gaze rusesti au fost marti cu 26,7% mai mici fata de nominalizarile transmise de transportatorul de gaze Transgaz Medias, controlat de stat. Beneficiarii gazelor rusesti sunt companiile Imex, Conef si WIEE. Importul actual de gaze rusesti este la un nivel nesemnificativ, de circa 0,2 milioane metri cubi pe zi, reprezentand consumul zilnic al unui oras ca Botosani sau Satu Mare ori consumul centralei termoelectrice Timisoara, se precizeaza in comunicatul Departamentului pentru Energie.

Consumul actual total al Romaniei este de circa 26 milioane metri cubi pe zi, iar productia interna de gaze naturale este de 31 milioane metri cubi pe zi. Romania a inmagazinat pana in prezent cu un miliard de metri cubi de gaze naturale mai mult decat obligatiile legale stabilite de Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Energiei, care vizau constituirea munor depozite de circa 1,8 miliarde de etri cubi de gaze naturale, se mai arata in comunicat. Scaderea livrarilor de gaze din Rusia a inceput in prima parte a lunii septembrie. Initial, Gazprom nu a oferit explicatii pentru diminuarea volumelor. Nicolescu afirma, in prima parte a lunii septembrie, ca populatia nu va avea de suferit la iarna din cauza reducerii volumelor de gaze importate din Rusia.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri