Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat, la întâlnirea anuală cu şefii misiunilor diplomatice acreditaţi în România, că ţara noastră este un stat democratic, care acţionează în continuare pentru a consolida instituţiile şi încrederea în acestea, şi a subliniat că pentru alegerile prezidenţiale obiectivul este de a lucra pentru un proces electoral liber, corect şi transparent, crie Agerpres.
El a transmis la întâlnirea de la Palatul Cotroceni câteva mesaje referitoare la ţara noastră şi la politica externă a acesteia.
"Primul mesaj este unul despre stabilitate. În condiţiile unui an dificil din punct de vedere financiar-bugetar, România are o coaliţie de guvernare ce asigură stabilitatea ţării. Gestionarea responsabilă a bugetului, menţinerea unui nivel ridicat al investiţiilor, care să genereze creştere economică şi creşterea calităţii serviciilor publice, sunt condiţiile pentru o bună guvernare", a spus preşedintele interimar.
Bolojan vrea ca alegerile din România să rămână democratice
Ilie Bolojan a arătat că al doilea mesaj este că România este un stat democratic, care lucrează în continuare pentru a consolida instituţiile şi încrederea în acestea.
"Întărirea democraţiilor noastre este un obiectiv permanent, iar România nu face excepţie", a afirmat el.
Preşedintele interimar a amintit că, la sfârşitul anului trecut, pe fondul unor ingerinţe externe, Curtea Constituţională a luat o decizie legată de procesul electoral.
"Este evident că această situaţie a generat provocări, iar unii au perceput-o drept o criză. A fost o situaţie excepţională, gestionată cu instrumente democratice. Doresc să afirm, cu toată responsabilitatea, că ne aflăm în interiorul cadrului constituţional, al legii şi al democraţiei. Pentru alegerile prezidenţiale ce vor fi organizate în luna mai, obiectivul nostru - al tuturor instituţiilor - este de a lucra pentru un proces electoral liber, corect şi transparent. Din poziţia în care mă aflu, în acord cu atribuţiile ce îmi revin, voi veghea la îndeplinirea acestui obiectiv", a subliniat el.
Fostul edil al Oradiei vrea pace în Ucraina
Un al treilea mesaj, a arătat Ilie Bolojan, este că politica externă a României îşi va menţine cursul firesc, ca membru al UE şi al NATO, având un Parteneriat Strategic cu SUA şi fiind deschisă spre cooperare cu toţi partenerii care împărtăşesc aceleaşi valori şi principii pe care le susţine şi ţara noastră.
"Direcţiile principale ale politicii externe rămân neschimbate", a adăugat preşedintele interimar.
El a menţionat că are alături o echipă consolidată, consilierii prezidenţiali şi Guvernul, împreună cu care va lucra intens în perioada următoare.
"Rămânem un stat ce crede ferm în viitorul Uniunii Europene. Rămânem proatlantici şi un stat aliat responsabil. Suntem un partener de încredere în plan bilateral şi în comunitatea internaţională", a subliniat Bolojan.
Bolojan: Investiţiile în apărare trebuie consolidate
România împărtăşeşte opinia că "investiţiile în apărare trebuie consolidate", a afirmat, marţi, preşedintele interimar Ilie Bolojan, la Cotroceni, la întâlnirea anuală cu şefii misiunilor diplomatice acreditaţi în România.
"Împărtăşim cu SUA convingerea că investiţiile în apărare trebuie consolidate, ceea ce România face deja prin creşterea ponderii apărării în PIB şi prin proiectele de înzestrare", a spus el.
Preşedintele interimar a subliniat că Parteneriatul Strategic cu Statele Unite ale Americii "a fost şi va rămâne un pilon al politicii externe a României".
"Legăturile noastre sunt profunde şi împărtăşim o comunitate de valori şi de destin. Noi credem în această relaţie, care a progresat substanţial de-a lungul timpului, cum credem că se poate consolida şi mai mult în substanţa ei prin proiectele noastre comune, fie că e vorba despre domeniul securităţii, al securităţii energetice, al comerţului sau al investiţiilor", a completat Bolojan.
Preşedintele interimar a salutat includerea României în Programul Visa Waiver, "care va avea un impact crucial asupra relaţiilor noastre, inclusiv din perspectiva schimburilor culturale, ştiinţifice, a relaţiilor dintre cetăţeni".
„Sprijinul pentru Republica Moldova este pentru România o datorie”
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat, marţi, că sprijinul pentru Republica Moldova este pentru România o datorie, punctând că rezilienţa acestei ţări trebuie întărită în contextul alegerilor parlamentare care vor avea loc în acest an.
"Sprijinul pentru Republica Moldova este pentru România o datorie. Republica Moldova va avea alegeri parlamentare în acest an, iar rezilienţa sa trebuie întărită. Nu putem permite ca Rusia să folosească în continuare instrumente de şantaj şi constrângere, aşa cum am văzut recent cu folosirea energiei. Soluţia pentru securitatea energetică este o cât mai bună interconectare cu România şi cu Uniunea Europeană, iar pentru asta lucrăm intens", a afirmat Ilie Bolojan, la Palatul Cotroceni, la întâlnirea anuală cu şefii misiunilor diplomatice acreditaţi în România.
El a subliniat că pentru România securitatea şi stabilitatea în zonă sunt esenţiale.
"Însă vecinătatea noastră nu ne oferă doar provocări, ci şi oportunităţi, iar aici mă refer la conectivitate. Fie că vorbim despre transport, despre energie sau despre reţele digitale, există un potenţial imens în regiunea noastră şi pentru rolul României. De aceea, coordonarea şi proiectele comune cu Republica Moldova şi Ucraina sunt vitale, ca şi implicarea noastră în viitorul proces de reconstrucţie a Ucrainei. Mă refer aici şi la potenţialul relaţiilor noastre cu partenerii din regiunea Balcanilor de Vest, cu Turcia, precum şi cu state din Caucaz şi din Asia Centrală, lucrând pe coordonatele conectivităţii", a mai declarat preşedintele interimar.
Bolojan: Anul 2025 va fi crucial atât pentru România, cât şi în plan global
Anul 2025 va fi unul "crucial" atât pentru ţara noastră, cât şi în plan global, a afirmat, marţi, preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, evocând acţiuni hibride "tot mai intense, tot mai sofisticate".
El a susţinut un discurs la întâlnirea anuală cu şefii misiunilor diplomatice acreditaţi în România.
"Anul 2025 va fi crucial. O observaţie valabilă atât pentru România, cât şi în plan global. Vedem în jurul nostru şi în întreaga lume numeroase forme de agresiune, de la războaie la noi spaţii de confruntare şi riscuri geopolitice care creează unde de şoc pentru pieţe, lanţuri de aprovizionare şi industrii. Vedem acţiunile hibride tot mai intense, tot mai sofisticate, cu utilizare de reţele online, de algoritmi, de surse de finanţare ilegale, care generează riscuri de securitate la adresa noastră, a tuturor", a spus Bolojan.