Uniunea Europeană va impune taxe vamale în valoare de patru miliarde de dolari la importurile de produse din SUA, în virtutea unei decizii a Organizaţiei Mondiale a Comerţului în litigiul Boeing-Airbus, dar Comisia Europeană speră că disputa va fi depăşită prin cooperarea cu Washingtonul, informează Digi24.

"Reglementarea Comisiei Europene prin care sunt majorate tarifele asupra exporturilor SUA în spaţiul UE la nivelul de patru miliarde de dolari va fi publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Măsurile de retorsiune au fost aprobate de statele membre, dat fiind că Statele Unite nu au furnizat o bază pentru o soluţie negociată, care ar trebui să includă eliminarea imediată a taxelor impuse de SUA asupra exporturilor UE în cazul de la Organizaţia Mondială a Comerţului pe tema Airbus. Organizaţia Mondială a Comerţului a acordat permisiunea formală pe 26 octombrie ca UE să impună măsuri de retorsiune împotriva subvenţiilor acordate ilegal de SUA companiei Boeing. Măsurile vor intra în vigoare începând de mâine", a comunicat după-amiază Comisia Europeană.

"Comisia Europeană este pregătită să colaboreze cu Statele Unite pentru soluţionarea acestei dispute şi pentru a stabili reglementări pe termen lung în cazul subvenţiilor destinate companiilor care fabrică avioane", precizează Executivul UE.

"Noi am spus clar, în mod permanent, că vrem să rezolvăm această problemă care durează de mult timp. În mod regretabil, în contextul lipsei de progrese în discuţiile cu SUA, nu avem altă opţiune decât să impunem aceste măsuri de retorsiune. Drept consecinţă, UE îşi exercită drepturile legale în virtutea recentei decizii a OMC. Cerem Statelor Unite să accepte ca ambele părţi să anuleze actualele măsuri punitive cu efect imediat, astfel încât să depăşim rapid această problemă. Anularea acestor taxe ar fi un câştig pentru ambele părţi, mai ales că pandemia afectează grav economiile noastre. Avem acum oportunitatea de a reconfigura cooperarea transatlantică şi de a colabora în sensul intereselor ambelor părţi", a declarat Valdis Dombrovskis, vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene pentru Afaceri Economice şi comisar UE pentru Comerţ.

Disputa transatlantică pe tema subvenţiilor din domeniul aerian este unul dintre cele mai lungi litigii din istoria Organizaţiei Mondiale a Comerţului şi reflectă importanţa economică şi presiunile concurenţiale resimţite de producătorii de pe ambele maluri ale Atlanticului. Litigiul SUA-UE a izbucnit în 2004, la un an după ce compania Airbus a depăşit pentru prima dată concurentul american în materie de vânzări.

După negocierea unui acord cu UE privind subvenţiile în anul 1992, Statele Unite au lansat o acţiune judiciară împotriva subvenţiilor primite de grupul aerospaţial european începând din anii 1970, acuzând iniţial că Airbus a primit finanţări ilegale de 22 de miliarde de dolari. După câteva luni, UE a ripostat prin propriul proces, acuzând că Boeing a primit ilegal subvenţii de 23 de miliarde de dolari.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri