În luna martie, Adrian David a fost pacientul cu numărul 102 din România. S-a infectat cu noul coronavirus la Deva, unde este administrator public al Primăriei. Atunci, alături de el s-au îmbolnăvit primarul și un parlamentar. Acum, Adrian David este pentru a doua oară infectat cu noul coronavirus, scrie Digi24.
Bărbatul, în vârstă de 38 de ani, spune că nici în luna martie, nici acum nu a putut să își dea seama de unde a luat virusul. Vestea reinfectării cu noul coronavirus a fost, însă, un șoc. Pe 4 octombrie s-a simțit rău și a mers la spital, unde a aflat că este din nou pozitiv.
Am simptome specifice unei viroze, nas înfundat, o durere ușoară în piept, în gât. Din fericire nu am alte simptome mai grave și în urma analizelor pe care le-am făcut la spitalul județean de urgență se pare că nu-mi sunt atinși plămânii și nici alte funcții vitale.
Adrian David
Adrian spune că, dincolo de măsurile luate de autorități, oamenii sunt cei care pot pune virusul în izolare.
Citeste si:
Dacă toată lumea ar purta mască, dacă toată lumea ar păstra distanțarea asta fizică sunt sigur că numărul de cazuri ar scădea foarte mult, dar pentru asta e nevoie de un efort comun, un efort colectiv.
Adrian David
În cele șapte luni de la prima infectare, bărbatul a reușit să doneze şi plasmă, atât de necesară pentru tratarea bolnavilor de Covid-19. Și chiar dacă între timp s-a reinfectat, Adrian rămâne optimist şi bucuros că familia lui este bine.
Sursa foto: Ibrahim Boran/Unsplash
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: