Eclipsă de soare, vizibilă și în România: În ce parte a țării se poate vedea

Sursǎ foto: Unsplash

Eclipsă de soare, vizibilă și în România: În ce parte a țării se poate vedea

Cuprins Articol:

Românii vor avea parte de un fenomen astrologic deosebit azi: o eclipsă de soare, însă una parțială, ce va putea fi urmărită cu ochiul liber, de pe teritoriul țării noastre.

Luna va acoperi o parte din discul solar în emisfera nordică, în cadrul unei eclipse parţiale de Soare de aproximativ patru ore, informează AFP. Fenomenul celest va începe la ora 08:50 GMT şi se va încheia în jurul orei 12:43 GMT, notează Agerpres.

"Primii continentali care vor vedea eclipsa parţială vor fi locuitorii din Mauritania şi din Maroc, iar ultimii vor fi cei din nordul Siberiei", a declarat Florent Deleflie, astronom la Observatorul Paris-PSL.

Ea va fi vizibilă şi în Europa, iar faza sa de maxim va fi atinsă la ora 10:47 GMT deasupra nord-estului Canadei şi Groenlandei, potrivit Laboratorului Timp-Spaţiu din cadrul Observatorului din Paris.

Eclipsă de soare: Orașele din țară în care este vizibilă

Fenomenul astronomic va putea fi văzut în vestul şi nord-vestul României, potrivit astro-urseanu.ro, siteul Observatorului Astronomic "Amiral Vasile Urseanu" din Bucureşti.

Maximul de acoperire a Soarelui se va vedea din preajma oraşului Satu Mare, cu 0,84% acoperire. Tot acolo eclipsa va avea cea mai lungă durată, 39 minute, conform informaţiilor publicate pe astro-urseanu.ro. Eclipsa durează mai puţin de o oră, iar acoperirea Soarelui va fi de maxim 1%.

"Fenomenul începe în jurul orei 13:00, are maximul în jurul orei 13:20 şi se termină la maxim 20 de minute după ce are maximul", transmite astro-urseanu.ro.

Maximul eclipsei va putea fi observat la Arad, la ora 13:22; la Baia Mare, la ora 13:26; la Cluj-Napoca, la ora 13:25; la Oradea, la ora 13:23; la Satu Mare, la ora 13:26; la Timişoara, la ora 13:21.

Eclipsa poate fi observată fără instrumente astronomice. Puteţi privi spre Soare, în siguranţă, folosind un filtru de sudură verde, foarte închis la culoare. Cel mai bun filtrul este Mylar, ce poate fi găsit la magazinele specializate de astronomie. Se pot folosi şi ochelari de eclipsă, dar nu ochelari de Soare. Privind Soarele veţi vedea cum marginea Lunii va atinge discul acestuia.

Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” din Bucureşti

Conform acestora, cei care au un instrument astronomic trebuie să fie foarte precauţi în observarea eclipsei, pentru că orice mişcare greşită duce la orbire.

Ce este o eclipsă de soare: când și cum se produce

O eclipsă solară se produce atunci când Soarele, Luna şi Terra sunt aliniate. Când alinierea este aproape perfectă, conul de umbră al Lunii atinge suprafaţa Pământului şi acoperă integral discul solar: în acest caz, eclipsa este totală. Însă nu va fi cazul de această dată, iar cerul nu va deveni pe deplin întunecat. În faza de maxim a eclipsei din 29 martie 2025, Luna va acoperi 90% din suprafaţa aparentă a Soarelui, însă doar la latitudini nordice.

Eclipsa parţială va fi cea de-a 17-a din secolul al XXI-lea şi prima din acest an.

Cele mai recente două eclipse totale de Soare ce au putut fi observate de pe teritoriul României au avut loc în zilele de 15 februarie 1961 şi 11 august 1999. Următoarea eclipsă totală de Soare ce va putea fi observată din România urmează să aibă loc la 3 septembrie 2081.

Cea mai recentă eclipsă parţială de Soare vizibilă din Bucureşti s-a înregistrat la 25 octombrie 2022, atunci când procentul de acoperire al Soarelui la Bucureşti a fost de 38%.

Personalizate pentru tine