O firma din Bistrita-Nasaud care in urma cu sase ani a fost prima din Romania care a concesionat un tronson de cale ferata este executata silit pentru datorii la bugetul de stat, Administratia Financiara Sangeorz-Bai scotand la licitatie mai multe utilaje ale acesteia, cu intentia de a le vinde.
SC MIS Grup Transporturi Feroviare SA, firma din grupul condus de omul de afaceri Emil Iugan, a fost infiintata in urma cu sase ani dupa ce a concesionat linia ferata intre Ilva Mica si Rodna, care se intinde pe 22 de kilometri, informeaza Mediafax.

Desi a incheiat un contract de inchiriere valabil pe cinci ani, societatea a renuntat mai repede la calea ferata dintre Ilva Mica si Rodna, preferand sa se ocupe doar de lucrari de intretinere a infrastructurii feroviare.

"Noi am renuntat la linie de cativa ani, cu mult inainte sa ne expire contractul. S-a lucrat foarte greu cu Ministerul Transporturilor si nu am mai putut pastra linia ferata. Daca nu faci transport de calatori in mai multe zone si nu incasezi subventii de la stat, nu este rentabila afacerea. La fel, firmele se feresc si de transportul marfii pe calea ferata fiindca este scump. Noi am pastrat doar partea de lucrari la infrastructura. Avem de lucru, dar, din pacate, nu prea incasam. Asa s-a ajuns ca avem o datorie de 15.000-20.000 de lei. S-a cam grabit statul sa ne scoata utilajele la vanzare. Oricum, noi vrem sa platim, dar asteptam sa incasam", a declarat omul de afaceri Emil Iugan, managerul MIS Grup.

Ministrul Transporturilor din 2004 Miron Mitrea, prezent la vremea aceea la predarea tronsonului Ilva Mica-Rodna, a declarat, tot atunci, ca nu ar fi exclus ca statul sa subventioneze si transportul pe caile ferate private, dar acest lucru nu s-a mai intamplat. In 2004, Mitrea anunta ca se vor inchiria, in total, 1.600 de kilometri de cale ferata.

Licitatia pentru vanzarea bunurilor firmei SC MIS Grup Transporturi Feroviare SA va fi in data de 22 septembrie, la sediul AFP Sangeorz-Bai.

Cei interesati sa le cumpere trebuie sa depuna o garantie de 10 la suta din valoarea bunului licitat.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri